Baia Mare: expoziție virtuală – exponatul lunii: Valér FERENCZY – Stradă veche din Baia Mare

Stradă veche în Baia Mare este o lucrare de maturitate a autorului, relevantă în caracteristicile specifice picturii băimărene. Tematica, abordarea stilistică – mai ales cea cromatică, motivele picturale, toate sunt specific băimărene.

În mod particular, motivul caselor minerești îl regăsim în pictura și grafica mai multor artiști care au activat la Baia Mare, fie ei rezidenți localnici ori coloniști temporari. Era firesc ca pitorescul străduțelor băimărene, situate în cvartalurile orașului (situate în interiorul perimetrului vechii cetăți medievale, ori zonele mai recent urbanizate la nord de râul Săsar: cartierele Valea Roșie, Dealul Crucii, Dealul Florilor), cu casele lor modeste, dar cochete, dispuse în succesiuni compacte, cu acoperișurile specifice, fațade colorate cu geamuri mici, să devină motive plastice de constantă inspirație pentru artiștii de la Baia Mare. Le întâlnim – printre alții – la Sándor Ziffer, Géza Kádár, Nicolae Stoica, Oszkár Nagy, Petre Abrudan, Martin Katz, și la numeroși alții.

În Stradă veche în Baia Mare, Valér Ferenczy redă atmosfera liniștită a unei dimineți de vară de pe o stradă din Baia Mare (actuala Lăcătuș – cap de perspectivă spre clădiri de pe Șteampului), prin construcția spațială a unei intersecții scăldată de lumina soarelui de dimineață, care se animă prin contraste vivace de oranj–violet, în prim plan având străduța cu cișmea la colț, mărginită de case redate parțial în succesiune perspectivică, atât cât să ne conducă spre panoul frontal format din fațadele caselor care se desfășoară pe fundal. Strada, nepavată, ocupă o mare parte din tablou, urcând până aproape de jumătatea tabloului. Suprafața sa oferă pictorului posibilitatea de a-și etala măiestria exprimării picturale prin lejeritatea pensulației și siguranța cromatică cu care artistul se exprimă, siguranță pe care o regăsim pe toată suprafața tabloului. Prelungi umbre colorate ale dimineții devin aproape materiale, făcând legături între case de pe părți diferite ale străzii. Alte umbre vibrate ne indică prezența unui copac, iar cele ce descriu contururi lineare reverberează rectangularitatea elementelor arhitecturale.

Sunt de remarcat o foarte bună stăpânire a perspectivei, dar și o înțelegere a efectelor eclerajului. Am putea spune că avem de a face cu însușirea lecției perspectivei clasice cu rădăcini în Renaștere, complementată cu elemente impresioniste prin umbrele colorate și prin subiectul surprins în plein air, dar și cu lecția postimpresionistă, având în vedere preocuparea pentru liricitatea imaginii precum și faptul că, în cea mai mare parte, suprafața picturală nu este una de factură stilistică impresionistă (lipsind fragmentări și vibrații forțate de spontaneități necesare redării instantanee a efectelor luminii asupra suprafețelor).

Avem de-a face, mai degrabă, cu o foarte bună cunoaștere, memorare și premeditare a imaginii, cu o compoziție preponderent statică, sugerând liniștea și tihna unei dimineți animate de vivacitatea cromatică, de jocul acoperișurilor, de perspectiva fațadelor laterale și de prezenta personajelor. Recunoaștem arhitectura caselor minerești mai ales după forma acoperișurilor, conturul acestora prilejuind artistului să anime compoziția prin ritmul creat de diagonalele coamelor în jumătatea superioară a tabloului. Undeva în planul îndepărtat observăm coama dealurilor băimărene, atât de folosite ce element natural specific locului în pictura băimăreană, planurile acestora fiind diferențiate de calitatea verdelui asupra căruia albastrul aerian face diferența distanțelor. Animația umbrelor din primul plan reverberează în planul superior prin vibrația norilor ușori, aproape transparenți.

Fațadele caselor din planul al doilea, pictate atent, în culori pastelate, se constituie într-un fundal aproape teatral pentru cele trei personaje feminine. Astfel pictorul introduce cu discreție un element caracteristic unui discurs care revine cu frecvență în modernitatea care mizează oarecum preponderent pe mijloacele de expresie, și anume narațiunea, cam în egală măsură cu forța de expresie a desenului și culorii. O femeie în haine albe deschide larg geamul dinspre interior ca să primească aerul proaspăt al dimineții. Dar înainte de toate, poarta casei este deschisă primitor, poate de unul din celelalte două personaje aflate în stradă care par a sta de vorbă, așa cum în mod firesc se întâmpla într-o comunitate mică, precum cea băimăreană dinaintea marii industrializări, unde băimărenii se cunoșteau între ei, legau discuții între generații fie și numai din pură politețe, ca și în cazul de față.

O lume pe care doar parțial o mai recunoaștem azi, și care provoacă nostalgie și prin imaginile pe care artiștii ni le-au lăsat prețioasă moștenire prin patrimoniul muzealizat al Cdntrului Artistic Baia Mare.