La împlinirea celor 145 de ani de la naşterea prozatorului, regizorului, scenaristului de film şi jurnalistului Emil Gârleanu (n. 5 ianuarie 1878 – d. 2 iulie 1914), vă prezentăm această primă ediţie a cărţii de faţă, ce a apărut la Editura Convorbirilor Literare, în anul 1910, la Bucureşti, fiind tipărită la Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, Bucureşti.
Volumul de schiţe şi povestiri este dedicat Rodicăi (singurul copil al lui Emil şi Marilena Gârleanu), „cea mai iubită gâză din lumea gâzelor mele”, aşa cum apare menţionat pe pagina de după foaia de titlu.
Exemplarul pe care-l deţinem este complet, cu 141 de pagini cu text, care includ şi Cuprinsul, precum şi alte titluri de cărţi semnate de Emil Gârleanu, dar şi de alţi scriitori români, şi face parte din colecţia scriitorului George Ivaşcu, donaţie a fiicei scriitorului, Raluca Voichiţa Ivaşcu.