Bârlad: Muzeul „Vasile Pârvan” vă prezintă exponatul lunii ianuarie 2025: Incisiv de mamut lânos tânăr (fragm.)
1 ianuarie - 31 ianuarie
Incisiv de mamut lânos tânăr (fragm.)
Ordin: Proboscidea Illiger, 1811
Familie: Elephantidae Gray, 1821
Gen: †Mammuthus Brookes, 1828
Specie: †Mammuthus primigenius Blumenbach, 1799
Interval temporal: Pleistocen – Holocen, 150.0 – 4.0 kyr
M. primigenius a deviat de la mai marele mamut de stepă (M. trogontherii), în urmă cu aproximativ 200.000 de ani, în Asia de Est. Cea mai apropiată „rudă” existentă a acestuia este elefantul asiatic (Lister & Bahn, 2007).
Mamutul lânos a fost aproximativ de aceeași mărime ca și elefanții africani moderni. Masculii atingeau la umăr o înălțime de 2.7 și 3.4 m și cântăreau până la 6 tone (6.6 tone maxim). Femelele de dimensiuni medii măsurau 2.6 – 2.9 metri în înălțime și cântăreau până la 4 tone (4.4 tone maxim). Un nou-născut cântărea aproximativ 90 de kg. Mamutul lânos a fost bine adaptat la mediul rece în timpul ultimei ere glaciare. Acesta era acoperit cu o blană densă formată din fire de păr lungi (0.3 m). Culoarea blănii a variat de la neagră până la una gălbui – deschisă (Lister & Bahn, 2007).
Mamutul lânos a avut o pereche de colți lungi și patru molari, care erau înlocuiți de șase ori pe durata vieții unui individ. Comportamentul său a fost similar cu cel al actualilor elefanți, folosind colții la manipularea obiectelor, luptei și hrănirii. Dieta mamutului lânos a fost constituită în principal din ierburi și rogoz. M. primigenius putea ajunge, probabil, la o vârstă maximă de 60 de ani (Lister & Bahn, 2007).
Mamutul lânos a coexistat cu oamenii timpurii, care s-au folosit de oasele și colții săi pentru a-și face instrumente și construi locuințe, printre altele a fost și vânat pentru hrană. A dispărut din arealul continental la sfârșitul Holocenului, acum 4.000 de ani înaintea erei noastre, cel mai probabil din cauza schimbărilor climatice și contracției ulterioare a habitatului, vânatului sau a unei combinații a celor două cauze (Donald et al., 2002).
Materialul a fost recuperat din nisipurile pleistocene de pe teritoriul satului Pochidia, comuna Tutova, județul Vaslui, în anul 1951 (Săidăcaru, 1970).