nesemnat, nedatat
Secția „Artă” vă prezintă exponatul lunii mai 2022:
Bob Bulgaru (nume la naștere Gheorghe Bulgaru) (n. 2 mai 1907, Mălăiești, județul Vaslui – d. 31 martie 1939, București) a fost un pictor și grafician român.
În 1919, Bob Bulgaru s-a înscris la liceul Sf. Sava, din București, după care, între 1929 și 1933, a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie. La Facultatea de Litere și Filosofie din București a aprofundat materiile favorite – filologia latină și germană, și a fost coleg cu Eugen Ionescu, Edgar Papu, Gheorghe-Gicuță Teodorescu, Ștefan Todirașcu, Luca Dumitrescu, Alexandru Sahia ș.a.
În 1933 a renunțat la cariera filologică și, deși doar autodidact, s-a dedicat picturii. A expus, din 1935, la Salonul Oficial din București (statul român cumpărându-i lucrarea Adolescență).
A participat, alături de Victor Eftimiu, Alexandru Philippide, Alexandru Sahia, Victor Brauner, Alexandru Ciucurencu, la înființarea Asociației Independente a Scriitorilor și Artiștilor care a funcționat în anii 1935-1936 la București, fiind organizată în general scriitori de stânga, cu scopul de a crea o alternativă la Societatea Scriitorilor Români, care îi respingea din pricina orientării lor ideologice.
Bob Bulgaru a murit de leucemie la vârsta de 31 de ani. Mormântul său se află în vechiul cimitir al satului Mălăiești.
În 1943 i-a fost organizată o expoziție retrospectivă, la sala Prometeu din București și apoi alta la Ploiești, în 1972.
Oarecum căzut în uitare, numele lui Bob Bulgaru a revenit în atenția publică în 2006, când patrimoniul de lucrări aparținând pictorului, donat în 1986 Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, a fost redat publicului printr-o expoziție de excepție.