- This event has passed.
Bârlad: Observatorul Astronomic şi Astroclubul „Perseus” din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” va organiza NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI 2023 în aer liber, începând cu ora 19:00, pe platoul din faţa Teatrului „Victor Ion Popa”. NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI la
29 septembrie, 2023
Explorează universul extraordinar al științei și descoperă tainele ascunse ale cercetării la cel mai captivant eveniment al toamnei – NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI 2023!
Pe 29 Septembrie 2023, Noaptea Cercetătorilor Europeni, cel mai cunoscut și longeviv eveniment despre știință și cercetare, își deschide porțile pentru publicul larg, în București și alte 27 orașe din România. Cercetători renumiți, la nivel național și internațional, așteaptă cu entuziasm interacțiunea directă cu pasionații de știință, care vor avea astfel ocazia de a înțelege mai bine cât de importantă este munca de cercetare și impactul pe care aceasta îl are asupra vieții cotidiene.
Observatorul Astronomic şi Astroclubul „Perseus” din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” va organiza evenimentul în aer liber, începând cu ora 19:00, pe platoul din faţa Teatrului „Victor Ion Popa”.
Evenimentul este o inițiativă a Comisiei Europene și a fost apreciat de public, încă de la prima ediție în anul 2005, datorită caracterului său inovativ, prin care știința a devenit accesibilă tuturor, vizitatorii luând parte la activități științifice ce combină educația cu divertismentul, organizându-se expoziții, experimente în care publicul este implicat activ, conferințe, prezentări, jocuri și concursuri.
Călătoria în lumea științei va fi ghidată de către cei mai prietenoși cercetători din țară, care au pregătit pentru public experimente inedite, prezentări ale celor mai inovative proiecte, demonstrații uluitoare, workshop-uri interactive și dezbateri interesante pe teme științifice. Concursurile și surprizele vor condimenta atmosfera evenimentelor din București, Alba Iulia, Arad, Bacău, Bârlad, Brăila, Bumbești-Jiu, Buzău, Călărași, Câmpia Turzii, Constanța, Deva, Făgăraș, Galați, Hunedoara, Mediaș, Oradea, Petrila, Piatra Neamț, Ploiești, Suceava, Târgoviște, Târgu Neamț, Târgu Jiu, Timișoara, Titu, Tulcea și Zalău. Toate detaliile privind programul și activitățile din fiecare oraș se regăsesc pe website-ul evenimentului: www.noapteacercetatorilor.eu. Intrarea este liberă!
„Curiozitate, pasiune, creativitate, determinare, perseverență și lista poate continua… Acestea sunt doar câteva dintre caracteristicile celor care vor sărbători împreună magia științei pe 29 Septembrie, cercetători și vizitatori deopotrivă. Edițiile de succes din anii trecuți ne întăresc tot mai mult convingerea că evenimentul facilitează într-un mod aparte expunerea publică a cercetătorilor și a rezultatelor muncii lor, făcând posibilă interacțiunea directă între mediul de cercetare și publicul larg. Fie că vorbim despre cercetători renumiți, de tineri interesați de o carieră în cercetare sau, pur și simplu, de oameni curioși, experiența participării la Noaptea Cercetătorilor Europeni va fi unică pentru fiecare dintre cei care vor trece pragul evenimentului.” au transmis organizatorii evenimentului.
Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria Acțiunilor Marie Skłodowska-Curie, fiind un eveniment ce atrage anual peste 1.5 milioane vizitatori. Noaptea Cercetătorilor Europeni 2023 se organizează în 26 țări, iar peste 400 orașe din Europa și nu numai vor fi gazda evenimentului ce își propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.