- This event has passed.
Brăila: expoziția foto-documentară „George Enescu și Casa Regală a României”
1 septembrie - 10 septembrie
Împreună cu Artexim, organizatorul Concursului Internațional ”George Enescu”, muzeul care poartă numele compozitorului, alături de parteneri de prestigiu din viața culturală a țării, propune o serie de evenimente speciale, menite să asigure buna desfășurare a celei de-a XIX-a ediții a Concursului și să promoveze moștenirea culturală lăsată de George Enescu.
Astfel, Muzeul Național ”George Enescu” și Muzeul Brăilei „Carol I” prezintă publicului expoziția foto-documentară „George Enescu și Casa Regală a României” https://bit.ly/3z79Jz2 .
Găzduită la sediul Muzeului Brăilei ”Carol I”, din Piața Traian nr. 3, expoziția George Enescu și Casa Regală a României prezintă documente care demonstrează înalta stimă și prețuire de care s-a bucurat muzicianul din partea Casei Regale. Documentele sunt ordonate cronologic de-a lungul a peste patru decenii: cel mai vechi dintre ele datând din 1898, iar ultimul, din 1943. Grupajele tematice ale materialului înfăţişat pun în lumină diferitele interferenţe ale biografiei şi activităţilor de compozitor şi interpret ale lui Enescu cu Palatul regal şi viaţa artistică de la Curte sau diferitele chipuri în care personalitatea marelui muzician a „rezonat” în conştiinţa suveranilor români.
Realizată de muzeograf Cristina Liliana Andrei, expoziția este deschisă publicului în perioada 1-10 septembrie 2024, intrarea fiind liberă.
Toate evenimentele organizate de muzeu în timpul Concursului le găsiți aici www.georgeenescu.ro/muzeul-cige24