Brașov: expoziția personală semnată de George Roșu, „Aici e încă timpul pentru ceva nou”
1 noiembrie - 8 decembrie
Vă invităm la deschiderea expoziției personale semnate de George Roșu, intitulată „Aici e încă timpul pentru ceva nou”, care va avea loc vineri, 1 noiembrie 2024, ora 18.00, în prezența artistului!
După o activitate de 25 de ani în organizarea de evenimente în România, George Roșu prezintă prin intermediul acestei expoziții reflecțiile personale cu privire la starea culturii românești observate la nivelul orașului Brașov. Astfel, George Roșu declară:
„De fiecare dată când mă întorc în Brașov cineva are grijă să îmi spună: ‘George, au început să se miște lucrurile la Braşov’. De zece ani se tot ‘mişcă’. De mişcat se mişcau demult. Uneori de la vânt, alte ori de la cutremure. Acel ‘au început’ îmi provoacă însă griji, pentru că mi se pare că tot încep și tot continuă să înceapă.”
Nu ratați această oportunitate de a explora lumea lui George Roșu și de a reflecta la rolul artei în societatea de astăzi!
Vă așteptăm cu drag!