Brebu, jud. Prahova: EXPONATUL LUNII MARTIE: Anteriu de domniță, din mătase brodată cu fir de argint aurit

Anteriu de domniță, din mătase brodată cu fir de argint aurit și fluturi metalici (paiete), decor naturalist cu motive florale evidențiate în bordurile care urmăresc linia deschiderii și despicătura mânecilor, alături de motive fitomorfe (frunze și ramuri), amplasate pe întreaga suprafață. Închiderea anteriului se făcea cu 11 nasturi din fir de argint aurit și găitane confecționate din același material. Piesa a intrat în patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova prin achiziție în anul 1968. Datare: secolul al XVIII-lea. În prezent se află etalat la muzeul „Casa Domnească” Brebu, în cadrul expoziției permanente de artă medievală, secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.

” Arheologia noastră costumară cu numeroasele și efemerele variante ale portului pământean, oglindește pe parcursul ei însăși istoria principatelor românești, cu frământările lor sociale, cu necontenitele lupte pentru libertate. Dintre toate formele de cultură materială, numai veșmântul omului desemnează de la prima vedere condiția fiecăruia, deosebirea de stare materială vădind prăpastia ce desparte feluritele grupuri între ele, în sânul aceleiași comunități naționale. Feluritele travestiuri din trecut ale pământenilor urmăresc nu numai frământările din lăuntru ci și pe cele din afara granițelor țării. Cinci veacuri de neliniștite, bântuite de sângeroase războaie, în decursul cărora costumul istoric din Țara Românească și Moldova, de influență europeană până în zorii veacului al XV-lea, începe să împrumute tot mai multe elemente orientale, o dată cu pierderea suveranității naționale, pentru ca, să năzuiască apoi, după Revoluția franceză, a se întoarce la moda continentului. Cinci veacuri în care costumul românesc de epocă pendulează mereu între apus și răsărit.

În tot acest lung răstimp, fluctuațiile pe care le suferă haina, oglindesc alternativ epocile de aservire și cele de libertate, deznădejdile și speranțele poporului nostru. Căci, în vreme ce veșmântul turcesc și modul de viață legat de el, impuse de-a lungul vremii, însemnau încenușarea oricărei conștiințe românești, revenirea la moda și la stilul de viață al celorlalte popoare din Europa va coincide cu o viguroasă recrudescență a patriotismului nostru. Ea se produce începând cu ultimii ani din veacul al XVIII-lea, când țările noastre își îndreaptă, pentru prima dată, aspirațiile către Revoluția franceză.” ( Al. Alexianu, Mode și veșminte din trecut, vol I, editura Meridiane, București, 1971)

ANTERIUL: ”Este asemenea unei rochii lungi, largă la poale, închisă în față până în talie cu nasturi rotunzi, iar în jurul gâtului, un guler lat, brodat, din alt material, pare să fie liber, detașabil. Ceea ce caracterizează această piesă de îmbrăcăminte este linia mai strânsă în talie în raport cu lărgimea poalelor (…). Nasturii care prind anteriul până în talie sunt metalici, sau din fir de mătase împletit cu fir de argint. Din același material sunt făcute și găitanele de pe piepții anteriului. Pe dos, veșmântul este căptușit cu o pânză de in sau bumbac. Mânecile anteriului, pentru a se putea îmbrăca având libertate la mișcări, erau despicate până spre cot și tivite cu fir iar în lateral, acesta avea tăieturi pentru a purta hangerul şi spada (pentru portul bărbătesc). Cu o croială asemănătoare unei rochii, realizată, de regulă, din mătase, își menține aceeași croială la bărbați și la femei, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când iese treptat din uzul cotidian. (Corina Nicolescu, Istoria costumului de curte în Țările Române”, editura Științifică, București, 1970)