Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Bucium, jud. Alba: a treia ediție a „Universității de Vară de restaurare de monumente și situri”

1 august, 2013

Muzeul ASTRA- partener al Universităţii de Vară de restaurare de monumente şi situri-UdV

 

În perioada 20 iulie – 4 august, 2013, se defăşoară în comuna Bucium, jud. Alba, a treia ediție a „Universității de Vară de restaurare de monumente și situri”- UdV, organizată de Asociația Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie sub înaltul patronaj al Academiei Române. Proiectul la care Muzeul ASTRA este partener alături de alte instituţii culturale şi universitare din ţară, a fost iniţiat în 2011 şi îşi propune sensibilizarea societăţii româneşti asupra importanţei prezervării patrimoniului rural încă existent şi încurajarea demersurilor ce ţin de identificarea, inventarierea, reabilitarea in situ şi promovarea acestei moşteniri.

Finanţatorii proiectului sunt: Administraţia Fondului Cultural National (A.F.C.N.), Institutul Cultural Român (I.C.R.), Uniunea Arhitecților din România (U.A.R.), Ambasada Franţei în România, Institutul Francez din România. Ordinul Arhitecților din România – OAR Alba şi Renault România.

Unul dintre obiectivele centrale de preocupare și studiu ale UdV este Școala Veche Bucium, edificiu construit în perioada 1884 – 1900 de către un arhitect italian necunoscut. Actualmente, datorită colaborării dintre RPER și Primăria Bucium, aceasta beneficiază de protecție climaterică temporară, de studiu de fezabilitate și de expertiză tehnică, în căutarea fondurilor necesare reabilitării sale. Se preconizează transformarea sa în Centru de studii de arheologie, arhitectură și agricultură montană, cu ateliere-şcoală de meserii tradiţionale și spatii de cazare aferente.

„Universitatea de Vară de restaurare de monumente și situri” asigură cursanților, în majoritate studenți-arhitecți, absolvenți-arhitecți, dar și sociologi, politologi și antropologi, ca viitori actori ai politicii de patrimoniu, un program multidisciplinar de pregătire post-universitară, în contextul percepției și tratării patrimoniului rural neclasat românesc, aflat într-un decalaj de 68 de ani față de cel vest-european.

Programul UdV 2013 cuprinde activități practice, în vederea realizării inventarierii obiectelor de arhitectură vernaculară, laice și sacre. În paralel, pe șantierul de reabilitare a Casei Colda, cursanții deprind procesele și procedurile de restaurare și reconceptualizare in situ a unei case tradiționale. Activitățile didactice sunt susținute de specialiști și cadre universitare prin conferinţe, dezbateri şi colocvii, ce au loc zilnic pe toată perioada universității.

Cu ocazia deschiderii oficiale, duminică, 21 iulie 2013, la Primăria Comunei Bucium, judeţul Alba, au fost lansate Caietul II Repertoriu Patrimoniu Rural Bucium ediția a II-a, concursul pentru localnici Casa cea mai dichisită – ediția a II-a, precum și un concurs de desene pentru copii. Invitați de onoare au fost reprezentanţii partenerilor de proiect şi ai administraţiei locale şi judeţene, alături de locuitorii comunei.

La festivitatea de închidere, sâmbătă, 3 august 2013, ora 16:00, se vor decerna certificate de participare cursanţilor și premii câștigătorilor concursului Casa cea mai dichisită – ediția a II-a și se vor prezenta concluziile primelor trei ediţii ale UdV Bucium. Festivitatea se va încheia cu un spectacol tradiţional buciuman și cu o masă câmpenească.

Biroul de presă al C.N.M. ASTRA

 

Vă aşteptăm cu drag !

…….
Anda Ionas
Muzeograf PR

Departamentul Marketing
Complexul National Muzeal ASTRA
Tel: +40 269 20 24 19 Fax: +40 269 21 80 60
Mobil: 0751 166545
www.muzeulastra.rowww.muzeulastra.com

Details

Date:
1 august, 2013
Event Categories:
,
Event Tags:
, ,

Organizer

Complexul Național Muzeal ASTRA – Sibiu
View Organizer Website