București: Amintiri despre Radu G. Țeposu (1954 – 1999)

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită luni, 4 noiembrie, de la ora 18.00, la sediul expozițional din strada Nicolae Crețulescu 8, la un eveniment special dedicat memoriei lui Radu G. Țeposu, critic literar, eseist și cronicar, figură proeminentă a generației ’80 și a grupării clujene Echinox. La 20 de ani de la dispariția sa, prieteni și colegi – George Arun, Ioan Buduca, Christian Crăciun, Ioan Crăciun, Ioan Groșan, Ion Bogdan Lefter, Marius Oprea, Octavian Soviany, Eugen Suciu – se întâlnesc pentru a depăna amintiri despre omul și profesionistul Radu G. Țeposu. Evenimentul este moderat de Ioan Cristescu, directorul MNLR.

Pe 19 aprilie 1954, în localitatea Șirnea, județul Brașov, se naște Radu G. Țeposu. După ce, în perioada 1969-1973, frecventează Liceul Andrei Șaguna din Brașov, în anul 1974 intră la secția de română-spaniolă a Facultății de Filologie din Cluj-Napoca. A fost secretar general de redacție al revistei Echinox, redactor la revistele Flacăra, Viața studențească, Amfiteatru, director al revistei Cuvântul și al Grupului de presă Cuvântul, membru fondator al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România și membru al Uniunii Scriitorilor. A debutat în 1983, cu volumul Viața și opiniile personajelor, la Editura Cartea Românească. Urmează Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă, 1993, și ediția a II-a, 2002. În anul 1996 publică volumul Suferințele tânărului Blecher. A publicat numeroase ediții critice, a colaborat la elaborarea Dicționarului Scriitori Români și a altor volume colective.
*
N-am avut niciodată prejudecata specializării. Scriu cu egală plăcere despre orice gen literar. Nu mă consider, așadar, un critic specializat și-mi face egală plăcere să mă scald în efluviile lirice ale poeziei, ori să despic în patru firul teoretic al conceptelor critice. Dacă stau și mă gândesc bine, cred că sunt un amestesc ciudat de ironie și patetism, de sensibilitate plastică și lirism, de predispoziție teoretizantă și explozie imaginativă. Sau poate că nu sunt decât un om confuz, vorba domnului Cehov.
*
(…) constat că am avut prea multe ambiții ca să fiu fericit pe de-a-ntregul. E o trufie să trăiești cu dorințele încordate la maximum, ca și când ai vrea să prinzi totul, să nu scapi nimic. Până la urmă, nu râmâi decât cu iluziile măcinate de talazul încrâncenării, precum scoicile prefăcute în nisip. Nimic nu justifică eroismul de a purta viața pe brațe ca pe o mireasă. Dacă aș avea bani, mi-aș cumpăra o insulă, ca să scap de ispite.

Intrarea la eveniment este liberă!