- This event has passed.
București: „De la Paris la Micul Paris”
15 august, 2018 @ 19:00 - 21:00 EEST
Muzeul Național al Literaturii Române vă așteaptă miercuri, 15 august 2018, de la ora 19.00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, la un eveniment cu un parfum aparte în peisajul muzical românesc prin valorificarea patrimoniului artistic românesc ca parte a patrimoniului artistic european, „De la Paris la Micul Paris”.
Este un proiect muzical care s-a născut din dragoste pentru muzica franceză și cea românească totodată, dar și din dorința de a recrea atmosfera și parfumul Bucureștiului de altădată, când în teatre, în cafenelele literare și în grădinile de vară se juca și se cânta și în limba franceză. Acest program muzical cuprinde un repertoriu de chansonete, swing-jazz și melodii din Bucureștiul interbelic, precum: „Sous le ciel de Paris”, „Domino”, „Mademoiselle de Paris”, „Padam”, „La Bohème”, „Mon Amant de Saint-Jean”, „Et si tu n’existais pas”, „Champs-Élysées”, „Je ne veux pas travailler” etc., piese care au fost interpretate de nume celebre ale scenei, precum Edith Piaf, Charles Trenet, Yves Montand, Jacqueline François, Charles Aznavour, Juliette Greco, Cristian Vasile, Jean Moscopol, Titi Botez. Proiectul include, astfel, și melodii românești din Bucureștiul de altădată care se împletesc armonios cu cele în limba franceză, cum sunt cunoscutele: „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară”, „Cel mai frumos tango din lume”, „Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă”, „Trurli”, „Pe boltă când apare luna”, „Ce să fac dacă-mi placi”, „Coșarul”.
Protagoniști sunt Diana Tudor – solistă și Alexandru Burcă – pianist. Diana Tudor a susținut numeroase recitaluri și concerte în București, în țară și în străinătate. Repertoriul său conține chansonete, musical, jazz-swing și de alte genuri de muzică. A participat la „Bucharest Music Film Festival” (ARCUB), Festivalul „Simfonii de Vară” din București, Festivalul Stagiunea Muzicală Estivală – București, Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București, Teatrul Elisabeta, Teatrul Godot, Teatrul de Artă, Teatrul Uneatru, Teatrul Maria Filotti din Brăila, Festivalul Național „Zile și Nopți de Teatru la Brăila”, Societatea Română de Radiodifuziune, sub patronajul Academiei Române. Solistă alături de muzicieni români precum: Alexandru Burcă (în Franța – Lille: Le Centre Ronchinois de la Culture, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, Societatea Română de Radiodifuziune, Filarmonica Lyra „George Cavadia” din Brăila, Festivalul Național de Teatru „Zile și Nopți de Teatru La Brăila’’), acordeonistul Emy Drăgoi. În 2016 a cântat în cadrul Festivalului Simfonii de Vară în musicalul „Les Misérables”, compus de Claude-Michel Schönberg, după romanul lui Victor Hugo.
Alexandru Burcă este pianist la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București. Este laureat cu premiul I al Concursului Internațional de pian „Ludwig van Beethoven” din Italia, precum și a altor concursuri naționale și internaționale: Concursul de Interpretare Pianistică „Pro Piano”, Concursul Internațional de Interpretare Instrumentală „George Georgescu”, Concursul Național de Interpretare Instrumentală „W. A. Mozart”, Concursul Național de Pian „Carl Czerny”. Susține concerte și recitaluri la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”, Opera Națională din Iași, Ateneul Român, Sala Studio a Ateneului Român, Orchestra de Cameră Radio București, Sala Palatului, Televiziunea Română (TVR2), Societatea Română de Radiodifuziune, ARCUB, Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, Festivalul „George Enescu”, Studioul „Mihail Jora” al Societății Române de Radiodifuziune, Palatul Parlamentului, Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, Sala „Auditorium” a Muzeului Național de Artă, în Paris, Lille, Berlin, Stuttgart.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm cu drag!