- This event has passed.
București: Dezbaterea „Istorie și identitate gastronomică națională”
20 decembrie, 2017 @ 14:00 - 18:00 EET
GratuitÎn contextul Sărbătorilor de Iarnă care se aproprie, Muzeul Naţional de Istorie a României, în colaborare cu Gastroart.ro, organizează dezbaterea: Istorie și identitate gastronomică națională.
Evenimentul va avea loc miercuri, 20 decembrie 2017, cu începere de la ora 14:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Sala Lapidarium.
Principalele teme ale dezbaterii sunt: avem sau nu avem o istorie gastronomică românească? Cum ar trebui să arate identitatea culinară națională? La ce se referă reinterpretarea bucătăriei tradiționale? Este multiinfluența specificul nostru culinar?
La eveniment vor participa:
Andrei Pleșu – scriitor, eseist, estetician și istoric al artei
Constanța Vintilă Ghițulescu – doctor în istorie și civilizație și sociologie
Cornel Ilie – doctor în istorie, director adjunct al MNIR
Anda Becuț Marinescu – doctor în sociologie și cercetător în cultură
Nico Lontraș – chef, pioner al mișcării de reinterpretare a bucătăriei tradiționale.
Dezbaterea va fi moderată de către Cosmin Dragomir, jurnalist cultural.
Evenimentul face parte din campania pentru promovarea gastronomiei și vinurilor românești inițiată de gastroart.ro, vinul.ro, Rare Food Services și ARSMA.
Intrarea este liberă în limita locurilor și se face prin rezervare și confirmare la adresa cosmin.dragomir@gastroart.ro.
Vă așteptăm cu drag!