- This event has passed.
București: expoziţia temporară Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului
7 noiembrie, 2012 - 23 martie, 2013
Cabinetul de Desene şi Gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României prezintă expoziţia temporară Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului. Expozitia va fi deschisă incepand cu data de 7 noiembrie 2012 până pe 26 mai 2013 în cadrul Galeriei de Artă Românească Modernă, în sălile dedicate expunerii de arte grafice.
Organizatoarea expoziţiei este Elena Olariu, specialist al Muzeului Naţional de Artă al României.
La 200 de ani de la naşterea pictorului şi fotografului Carol Popp de Szathmári (1812 – 1887), expoziţia prezintă în premieră absolută o selecţie de 47 de lucrări de grafică cu tematică orientală din patrimoniul MNAR, cuprinzând desene şi acuarele concepute de cel care este considerat părintele acuarelei moderne din România.
Pentru Szathmári, Orientul este o lume fascinantă, care îl inspiră, îl emoţionează şi îl mobilizează să producă cele mai valoroase şi spontane creaţii artistice.
Conform însemnărilor de pe desenele şi acuarelele sale, Szathmári a călătorit adeseori la Istanbul, a vizitat Siria şi zone din antica Persie, teritorii incluse atunci în Imperiul Otoman. În 1864 Szathmári îl însoţeşte în calitate de pictor pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza la Constantinopol. Cu această ocazie realizează şi o schiţă rapidă în care redă întâlnirea lui Cuza cu sultanul Abdul Aziz, în prezenţa lui Fuad Paşa.
La Istanbul, Szathmári este atras de Marele Bazar, de peisajele de pe malurile Bosforului, de curţile moscheelor, de cimitirele musulmane, locuri în care realizează schiţe rapide şi acuarele, impresionat de tot ce vede în jurul său. Simte că bazarul este locul care reflectă cel mai bine stilul oriental de viaţă. Aici oamenii îşi beau ceaiul sau cafeaua, fumează ciubuc sau narghilea, mănâncă, află noutăţile zilei sau cumpăra marfă venită din întreg Orientul: mătăsuri, brocarduri, covoare persane sau berbere, mirodenii, parfumuri, fabuloase bijuterii sau arme.
Carol Popp de Szathmári este primul pictor din spaţiul românesc care a iubit cu pasiune tema orientală. El i-a insuflat această preferinţă unicului său fiu, Alexandru, care-i va moşteni talentul pentru pictură. Primul contact pe care Alexandru îl are cu subiectele orientale este prin intermediul fascinantelor basme „1001 de nopţi”. Acuarela cu bătrânul şi copilul ieşind din Constantinopol, realizată de Szathmári – tatăl, este parcă o ilustrare a acestor poveşti. Lucrarea a fost realizată în anul 1883 pentru fiul său, care avea 12 ani.
Mai târziu, Alexandru Satmary, alături de alţi patru pictori români – Iosef Iser, Ion Theodorescu-Sion, Gheorghe Pătraşcu şi Ipolit Strâmbu, descoperă frumuseţea Balcicului dar şi a Dobrogei, readucând în prim-plan tema orientală în arta românească.
Parteneri media: