- This event has passed.
București: Idei în Agora – Rezidirea sacrului: retrofuturismul la Casa Filipescu-Cesianu
15 mai, 2018 @ 18:00 - 19:00 EEST
10leiMuzeul Municipiului București vă invită la conferința Idei în Agora – Rezidirea sacrului: retrofuturismul. Augustin Ioan în dialog cu Sorin Antohi, desfășurată în ziua de marți, 15 mai 2018, ora 18:00, la Casa Filipescu-Cesianu.
Arhitectul și gânditorul Augustin Ioan, mereu preocupat de nou, s-a apropiat tot mai mult de câteva mari tradiții profesionale și spirituale. Pentru a înțelege prezentul și a prefigura viitorul, un trecut viu este indispensabil. În acest demers, a întâlnit mereu sacrul, de care a încercat să se apropie teoretic și practic – redefinindu-l și rezidindu-l. Acesta este cadrul dialogului său cu Sorin Antohi.
Intrarea este 10 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiilor de la Casa Filipescu-Cesianu, în termen de 30 zile.
Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător. A făcut studii de Engleză, Franceză (Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași) și Istorie (EHESS, Paris). A predat mai ales la University of Michigan, Ann Arbor; Universitatea din București; Central European University, Budapesta – unde a fost și pro-rector academic, șef de departament, director fondator al Pasts, Inc. Center for Historical Studies; a făcut cercetări, între altele, la institute de studii avansate (Stanford, Berlin, Essen, Viena). A coordonat proiecte și rețele de cercetare, colecții de carte; a fost în conducerea unor instituții, organisme profesionale (între altele, membru în biroul Comitetului Internațional de Științe Istorice), publicații, fundații; a (co)organizat conferințe, seminarii, școli de vară. A ținut conferințe și comunicări în peste treizeci de țări. A publicat cinci volume de autor (unul la Paris), șase de convorbiri (cu: Adrian Marino, Mihai Șora, Alexandru Zub, Moshe Idel, Virgil Nemoianu, Cioran și Luca Pițu), șapte coordonate (unele în colaborare), șase traduse din franceză și engleză (în colaborare cu Mona Antohi), precum și texte de mai mică întindere.
Idei în Agora Ideas in the Agora
Program dedicat analizei spiritului public, realizat de Muzeul Municipiului București în parteneriat cu Asociația Orbis Tertius / A Treia Lume – care asigură conținutul. Întâlnirile au formate diferite (conferințe, colocvii, seminarii, dezbateri publice etc.), propunând un dialog între curente, mișcări, personalități, viziuni despre lume, teorii, ideologii aflate în consens, rezonanță, tensiune ori conflict. Discuțiile sunt accesibile și prin live streaming, fiind apoi arhivate și folosite ca punct de plecare pentru publicații virtuale și tipărite: https://www.youtube.com/channel/UCv5R2xEgA_M5nzwIUGl8kcQ
Intelectualii publici și universitarii, politicienii și oamenii de afaceri, studenții, întregul public educat încearcă astfel să înțeleagă împreună lumea în care trăiesc. În singurul mod posibil: prin dezbaterea critică a ideilor.