București: În MARe cu Mihai Sârbulescu

În MARe cu Mihai Sârbulescu
Luni, 30 septembrie, ora 19:00
Preț: 30 lei/persoană
Locuri limitate (50 persoane)
Înscrieri la gift.shop@mare.ro

Lucrările lui Mihai Sârbulescu prezentate la MARe se află la etajul 2. Între ”bătrâni”, cum s-ar spune. Este poziționat acolo, în spațiul rezervat artei produse în intervalul (dur) de timp, dintre 1965 și 1989. Adică acea perioadă în care arta românească se bucură de o aparentă libertate, între 1965 și 1973, doar pentru a reveni – cumva inevitabil – sub semnul cenzurii politice.

De fapt, în cazul lui Mihai Sârbulescu am putea spune că am trișat cumva: deși aflat la etajul doi al muzeului, în Colecția Permanentă, el figurează mai degrabă cu lucrări noi (din 2011 și din 2012) dar care continuă seria ”Clopotelor” începută în 1985. Lucrarea aleasă pentru coperta acestui eveniment este, de altfel, singura din epocă. Realizată în 1985, ”Floare de măr” (acuarelă și creion pe hârtie) introduce un contrast care poate surprinde.

Trebuie spus, o parte seria de Clopote și de Vase a lui Sârbulescu este expusă pe culoarul îngust, de trecere, care leagă aripa de nord a muzeului de cea de sud, la al doilea etaj. Un spațiu mai degrabă neconvenabil, incomod, el poate ridica probleme vizitatorului care ar dori să se dea în spate, pentru a avea o privire de ansamblu, perspectivă care aproape că se cere de la sine. Ei bine, nu se poate! Pur și simplu, spațiul te forțează să abordezi lucrările frontal. Să le înfrunți. Efectul de tridimensional pe care artistul l-a imprimat lucrărilor sale ”grele”, din ulei pe pânză, riscă – la prima vedere – să se piardă, deși se salvează în pofida spațiului. Experiența vizuală devine una aproape tactilă.

”Floare de măr” nu are această problemă. Modestă prin dimensiuni, discretă ca execuție, luminoasă, ea se evidențiază prin chiar modestia ce-i este intrinsecă. Având un lirism care poate părea facil unei priviri neatente, ”Floare de măr” ar putea fi considerată, în fapt, cea mai puternică lucrare din acea serie expusă în muzeu.

Să ne amintim, vorbim despre jumătatea anilor 80, cei mai duri ani din perioada ceaușistă. Este deceniul în care România, (re)devenită un spațiu al claustrării, un lagăr cu ziduri aparent insurmontabile, cunoaște ”raționalizarea” abruptă și absurdă, iar Bucureștii suferă trauma uriașă care a făcut să dispară cartiere cu istorie și personalitate, a întrerupt vechile căi de comunicare dintre nord și sud, a distrus clădiri de patrimoniu. Este epoca demolării și a mutării de biserici. În comunism credința religioasă era oficial tolerată, practic marginalizată. Evident, reprezentarea simbolurilor religioase era cu strictețe interzisă de cenzură. Grupul Prolog, al cărui membru fondator a fost Sârbulescu (alături de Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paștina și Christian Paraschiv) a fost acel grup care și-a asumat un discurs spiritual și religios, într-un mediu cu totul ostil.

”Floarea de măr” devine, așadar, nu o simplă lucrare-studiu, ci un mesaj subversiv, care strigă atunci când pare să șoptească și înfruntă fățiș taman atunci când (și tocmai pentru că) pare să dovedească o maximă supunere. Merii, se știe, înfloresc primăvara, în aprilie, iar aprilie este luna pascală prin definiție. Pe de altă parte, lucrarea a fost prezentată pentru prima oară în public, la o expoziție deschisă pe data de… 25 decembrie! Florile dalbe, flori de măr! Un colind în creion și-n acuarelă ”cântat” public, pe fondul asurzitor și uniformizator al Cântării României, dedicată întru totul idolatrizării celui care, în mod cu totul straniu, va fi executat tot într-o zi de 25 decembrie, doar câțiva ani mai târziu.

”Floare de măr„ este, așadar, substitutul unei meta-icoane a lui Hristos, sintetizând Naștere și Înviere deopotrivă, și asta într-o epocă a iconoclasmului (sau, dimpotrivă, a cultului personalității). Ea respiră ceva din clandestinitatea primelor reprezentări ale creștinătății, în care un pește stilizat putea sintetiza pe zidurile catacombelor sau ale caselor secrete de rugăciune, un întreg univers liturgic, simbolic și spiritual.

Cenzura, cu toată forța ei, a fost neputincioasă: cum să interzică un desen cu o floare de măr? Sub ce pretext care să nu o arunce în ridicol? În aceasta constă, de fapt, puterea lucrării: în faptul că deși nu tocmai greu de decriptat la nivel semantic (ba chiar dimpotrivă), ea este infailibilă la nivel morfologic. NU greșește prin nimic, deși spune tot ceea ce era interzis a se spune. Și o spune pe față. Și în față! La lumină.

Aflată astăzi în primul muzeu privat de artă din România (ceva de neconceput în anul în care a fost realizată!), muzeu ridicat pe locul unei clădiri în care a locuit, vremelnic (și tot prin rapt – metodă specifică stalinismului) o personalitate precum Ana Pauker, ”Floare de măr” este un triumf în sine. A învins și în epocă și reușește și azi să vibreze același aer de seninătate în vreme de furtună.

Atemporală, tocmai pentru că trimite explicit la un eveniment ciclic, eveniment deopotrivă natural (înflorirea merilor în timpul primăverii) și spiritual (Învierea), ”Floare de măr” reușește să recupereze în câteva tușe cosmologia creștină. Și Horea Paștina a îndrăznit, în 1987, cu lucrarea ”Hrană” (aflată tot la etajul doi al muzeului), să facă un gest similar: a pus pe masă ciorchinele de strugure și bucata de pâine, trimitere explicită, dar imposibil de interzis, către Euharistie.

În perioada fricii, a amenințării, a interdicției și a pedepsei, membrii grupului Prolog au îndrăznit să mărturisească. Și, așa cum li s-a promis, au biruit. Cel puțin aparent.

Nu știm despre ce va vorbi Mihai Sârbulescu, luni, 30 septembrie, la MARe. Nu știm cum își va prezenta lucrările în acel spațiu de trecere, de la etajul doi. Nu știm nici dacă va vorbi despre ele. Dar știm că acolo, la fel de discretă, dar și de puternică, ”Floare de măr” ne amintește că cenzura absolută nu există. Că nu a existat niciodată.

Vă așteptăm.