- This event has passed.
București: În Noaptea Albă a Galeriilor vă prezentăm Colecția Stephan Eleutheriades și tabloul despărţirii sale de Mangalia
11 octombrie, 2019
În Noaptea Albă a Galeriilor vă prezentăm Colecția Stephan Eleutheriades și tabloul despărţirii sale de Mangalia:
„În 1949 am pictat puţin, iar in 1950 şi mai puţin. Partidul începea să controleze activităţile arhitecţlor în institutele de proiectare, iar, pe de altă parte, realismul socialist să se impună în saloanele oficiale de pictură. Lucram ca arhitect într-un birou de arhitectură, şi apoi fusese interzis peisajul dobrogean de pe malul mării, din motive de siguranţă naţională, ca fiind zonă de frontieră. Am reuşit să fac totuşi un tablou pe ascuns, de pe un balcon al casei noastre de pe faleză, vila Elisabeta, cu digul, plaja şi modestul port al Mangaliei. Am înregistrat cu cea mai mare onestitate şi atenţie gama culorilor mării, lumina de pe dig şi lungile umbre violete proiectate pe plajă, într-o târzie după-amiază a unei zile de sfârşit de septembrie. Am copiat cu toată grija şi am căutat să pătrund şi să pun pe bucata de carton lirismul, calmul, vântul şi rafinata analiză a culorilor, pe care le smulgeam cu multă strângere de inimă, întrevăzând viitorul incert care ne pândea. Nu ştiam, însă, că era pentru ultima dată, că înregistram un peisaj în agonie şi care îşi presimţea fatala lui condamnare, oferindu-se timpului cu tot lirismul şi inocenţa lui; după doi ani, a căzut victimă nesăbuitei distrugeri care a asasinat orăşelul nostru, de către un regim autarhic, care s-a aşezat etern.”
https://centrulexpo.uauim.ro/Eleutheriades/index.html