- This event has passed.
București: ISTORII RESCRISE expoziţie de artă plastică şi decorativă
20 aprilie, 2012 - 6 mai, 2012
ISTORII RESCRISE
expoziţie de artă plastică şi decorativă
Muzeul Naţional de Istorie a României are plăcerea să anunţe vernisajul expoziţiei temporare de artă plastică şi decorativă Istorii rescrise, vineri, 20 aprilie, ora 12.00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr.12. Expoziţia este realizată în colaborare cu Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, sub egida Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi a Reţelei Naţionale a Muzeelor din România.
Dorinţa de a organiza această manifestare expoziţională la sediul MNIR în colaborare cu Universitatea Naţională de Arte Bucureşti – expoziţia Istorii rescrise – în luna aprilie 2012 materializează o parte a unui program, demarat în 2011 prin organizarea expoziţiei ,,Lutul, pânza, culoarea”.
În cadrul acestuia, partenere sunt cele două instituţii, scopul esenţial constând din prezentarea unui dialog expoziţional fecund, cu frecvenţă anuală, între artiştii plastici, tineri sau consacraţi, cu patrimoniul arheologic şi istoric excepţional de valoros al Muzeului Naţional de Istorie. Prin intermediul acestor manifestări, marelui public i se propun noi modalităţi de percepere a evenimentului sau fenomenului istoric sublimat de percepţia artistică contemporană.
Astfel, perenitatea istoriei este valorizată prin această modalitate artistică de prezentare, constituindu-se într-o modalitate, rarisimă în societatea românească contemporană, de a transcende presiunea cotidiană a existenţei care ne îndepărtează, individual dar şi colectiv, de o înţelegere superioară a istoriei conferindu-i acesteia valenţe noi, nebănuite.
Elemente fondatoare ale unei veritabile mitologii naţionale, civilizaţiile dacică şi romană, sinteza daco-romană, au constituit obiectul şi suportul unor opere istoriografice de-a lungul a mai mult de două secole şi care şi-au găsit reflexia în semnificative opere artistice, toate, caracteristice pentru epocile respective.
În compania copiei Columnei lui Traian şi a altor piese valoroase datate în această perioadă, vizitatorii MNIR vor avea astfel posibilitatea de a-şi verifica propriile percepţii dar şi de a admira valorile arheologice şi artistice ale epocilor îndepărtate alături de reflexia acestora prin intermediul unor opere de artă contemporană, respectiv: artă decorativă, pictură, sculptură, grafică, ceramică, care vor compune tabloul percepţiilor artistice diferite a 43 de autori.
Apelul la istorie se dovedeşte astfel a fi fecund evidenţiind astfel, încă o dată, una din dimensiunile spirituale ale Muzeului Naţional de Istorie.
Expoziţia este deschisă în perioada 20 aprilie – 6 mai 2012 şi poate fi vizitată de Miercuri până Duminică, între orele 10:00 -18:00.
****
Instituţii organizatoare: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a României, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România.
Curatori/Organizatori: Daniela Frumuşeanu, Dragomir Nicolae Popovici.
Prezintă: Mihaela Varga, critic de artă.
Parteneri media: Modernism, Descoperă.ro, Radio România Cultural, Radio România, Agenţia de carte, Şapte Seri, ArtLine.ro, CalendarEvenimente.ro, CDPress, ComunicatedePresă.ro, Historia, Istorie şi Civilizaţie, Art Out, Bucharest Herald, Dialog Textil, Zile şi Nopţi, Forma, CentruIstoric.ro, Onlinegallery.ro, Descoperă.ro.
Partener: Uniunea Artiştilor Plastici din România, Nei Pandorra
Sponsor: Oriflame România
Participanţi: Doina Bilius, Marijana Biţulescu, Otilia Alina Boeru, Cristina Bolborea, Diana Brăescu, Alina Braşoveanu, Alexandra Buduru, Adriana Elena Cioran, Şerbana Dragoescu, Constantina Dumitru, Suzana Fântânariu, Cristina Călinescu Fodor, Vlad Fodor, Daniela Frumuşeanu, Andra Georgescu, Miruna Haşegan, Anca Alexandra Higiu, Georgeta Hlihor, Ovidiu Ionescu Constantin, Andreea Ionescu, Doina Ionescu Reghis, Magda Isăcescu, Sabina Ivaşcu, Letiţia Oprişan, Sibil Mermeze, Mihai Moldovanu, Ruxandra Munteanu, Cela Neamţu, Costin Neamţu, Lisandru Neamţu, Liviu Nedelcu, Vasile Pop-Negreşteanu, Horia Niţu, Carmen Iordache, Alexandru Pamfil, Alida Mirela Păun, Adriana Popa Canija, Claudia Popescu, Ana-Maria Rugescu, Anca Şesan, Sabina Stan, Iulian-Dalin Toma, Nicolae Zîmbroianu.
Grafică materiale promoţionale: Andra Georgescu
_______________________________________________________________________________
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să contactaţi:
MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI
Secţia Relaţii Publice, Marketing Cultural, Educaţie Muzeală şi Organizare Expoziţii
Tel./fax. 021 – 311.33.56; Tel. 021 – 315.82.07 / int. 1008, 1015; E-mail: pr.mnir@gmail.com
http://www.mnir.ro, http://www.facebook.com/pages/MNIR, http://twitter.com/MNIR_