Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: Muzeul Național al Literaturii Române și Editura UCIN – Uniunea Cineaștilor din România vă invită la evenimentul de lansare a audiobook-ului și a celei de-a treia ediții a volumului „Un clovn pentru eternitate“, de Valentin Teodosiu

29 iunie, 2019

Muzeul Național al Literaturii Române și Editura UCIN – Uniunea Cineaștilor din România vă invită la evenimentul de lansare a audiobook-ului și a celei de-a treia ediții a volumului „Un clovn pentru eternitate“, de Valentin Teodosiu, sâmbătă, 29 iunie 2019, de la ora 17.00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe). Laurențiu Damian, președintele UCIN, va rosti un Laudatio, iar nenumărați colegi de breaslă și prieteni au confirmat prezența.

Prin clasa a VIII-a, Valentin Teodosiu a prins drag de teatru. Era „subţire, înalt, frumuşel”… S-a înscris singur la facultate. Nu a ştiut nimeni când a luat prima, a doua sau a treia probă. În adolescenţă adora literatura rusă. De literatura sud-americană s-a îndrăgostit puţin mai târziu. A absolvit în anul 1978, la clasa profesorilor Petre Vasilescu şi Cornel Vendel, iar debutul său a fost pe scena Studioului de Teatru al tânărului actor Casandra, unde a debutat cu un an înaintea colegilor săi, cu rolul principal din „Peer Gynt“ de Henric Ibsen, în regia lui Val Paraschiv.

Student în anul IV, a debutat în „Familia Toth“, de Őrkeny István, pe scena Teatrului Nottara, tot în regia lui Val Paraschiv. Pe atunci avea 23 de ani, iar personajul său avea 60, acest rol de compoziţie prefigurându-l pe cel din filmul „Drumeţ în calea lupilor“, cel al profesorului Nicolae Iorga. Creaţiile din teatru l-au impus în rândul actorilor de prestigiu. La fel s-a întâmplat și în film. A avut roluri absolut memorabile în „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii“, „Imposibila iubire“, „Drumeţ în calea lupilor“, „Patul conjugal“, „E pericoloso sporgersi“, „Această lehamite“, „Asfalt tango“, „Triunghiul morţii“, „Orient Expres“, „Nunta mută“, „Poker“.

A început să scrie într-un moment greu al vieții. Într-o dimineaţă s-a aşezat la maşina de scris şi timp de o lună şi jumătate a scris zilnic, fără să corecteze nimic. Din suferinţă s-a născut cartea intitulată „Un clovn pentru eternitate“. Faptul că a avut succes i-a dat curaj să continue. Despre viaţa de actor ar vorbi zile şi nopţi. E nevoie de o calitate, aceea de a îndura.

A lucrat cu mari regizori, mari actori, mari talente, a avut mari profesori. „Astăzi profesorii noştri sunt înjuraţi în faţă, uneori, sfidaţi. Astăzi ies 700 de actori, noi ieşeam 7. Teatrul nu poate trăi nesubvenţionat. Această meserie este făcută pentru oameni sănătoşi, cine rezistă bine, cine nu, este dat uitării. Mor şi actori tineri, şi actori bătrâni. Nu putem juca la fel, nu putem fi geniali tot timpul, dar la 220 de volţi este obligatoriu să fii. Nu poţi să joci cu motoarele reduse. Asta te consumă, te macină, transpirăm sudoare-sânge, ne îmbolnăvim. Aşa e la noi, actorii, cu emoţii şi cu dăruire până la epuizare pentru spectator, pentru credinţa în meserie. Această minunată meserie a noastră, care nu are nici o vină, săraca”, afirmă Valentin Teodosiu.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm cu drag!

Details

Date:
29 iunie, 2019
Event Categories:
,

Organizer

Muzeul Național al Literaturii Române – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național al Literaturii Române, (MNLR) – str. Nicolae Crețulescu 8
Nicolae Crețulescu 8
București, București Romania
+ Google Map