Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Asociaţia Culturală Direcţia 9 şi Editura Tracus Arte, APLER și Clubul UNESCO, vă invită vineri, 29 noiembrie 2019, de la ora 17.00, la „Gala de Decernare a Premiului Naţional pentru debut în poezie Traian T. Coşovei”

29 noiembrie, 2019

Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Asociaţia Culturală Direcţia 9 şi Editura Tracus Arte, APLER și Clubul UNESCO, vă invită vineri, 29 noiembrie 2019, de la ora 17.00, la „Gala de Decernare a Premiului Naţional pentru debut în poezie Traian T. Coşovei”, ediţia a VI-a, în Sala Perpessicius a sediului din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe).

Participă: Dan Mircea Cipariu, Adrian Suciu, Marius Bodochi şi poetul Tudor Voicu, laureat al Premiului Naţional pentru debut în poezie Traian T. Coşovei, ediţia a III-a. Amfitrion: Ioan Cristescu, Director General al MNLR.

„Eu am trăit intens totul, și viața socială, și cea sentimentală. Chiar și momentele de răzgândire ale acestei vieți în versuri. Am avut viraje periculoase, am ars intens. M-am implicat în ce am făcut. Dar am constatat că viața merge mai departe și că nu merge în direcția pe care mi-aș fi dorit-o, nici cultural, nici social. Am o vagă bănuială că societatea se poate dispensa și de noi, poeții. Suntem ținuți ca niște bibelouri decorative. În plus, sunt un om cu un spirit autocritic foarte dezvoltat. Poezia, ca și iubirea, trebuie să triumfe”, recunoștea poetul Traian T. Coşovei, într-unul dintre numeroasele sale interviuri.

Poetul Traian T. Coşovei, născut pe 28 noiembrie 1954, în Bucureşti, a aparţinut generaţiei literare optzeciste. A absolvit Facultatea de Filologie (secţia română-engleză) în 1978, cu o lucrare despre Beat Generation, poezie americană contemporană. De asemenea, Traian T. Coşovei a fost membru fondator al Cenaclului de Luni. A debutat în presa literară în 1978, în revista România Literară, iar debutul editorial a avut loc în 1979, la Cartea Românească. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1980. Începând din 1996 a lucrat la Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Bucureşti, Departamentul Relaţii Publice, şi la publicaţia Museion, înfiinţată de el şi editată de MNLR. În anul 2002 a înfiinţat Cenaclul „La formarea ideilor”, cenaclu exclusiv de proză. În 2002 a participat ca redactor pentru limba engleză la realizarea CD-ului Mihai Eminescu. Din 1998 a iniţiat la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti „Institutul de glasuri” (prelecţiuni în spiritul junimist) – acţiune ce reunea personalităţi marcante ale culturii române contemporane. A plecat să caute „un cer cu stele” la 1 ianuarie 2014, la București.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm cu drag!

Detalii

Dată:
29 noiembrie, 2019
Categorii Eveniment:
,

Organizator

Muzeul Național al Literaturii Române – București
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național al Literaturii Române, (MNLR) – str. Nicolae Crețulescu 8
Nicolae Crețulescu 8
București, București Romania
+ Hartă Google