Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la o evocare a poetului Ioan Flora, sâmbătă, 2 februarie 2019,

2 februarie, 2019

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la o evocare a poetului Ioan Flora, sâmbătă, 2 februarie 2019, de la ora 17.00, în sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe). În cadrul evenimentului va susține un moment poetic fiica acestuia, actrița Ioana Flora, iar Mircea Tiberian va insera câteva piese muzicale.

Ioan Flora, unul dintre cei mai buni poeți ai generației lui, s-a născut în Satul Nou, judeţul Pancevo, în Banatul Sârbesc (acum Serbia), la 20 decembrie 1950 și a scris numai în româneşte. A absolvit Liceul Românesc din Vârşeţ și Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București. Ca student, a frecventat cenaclul Junimea, condus de Ovid. S. Crohmălniceanu.

A debutat editorial cu „Valsuri”, în 1970. Publică, printre altele, „Iedera”, „Rimbaud sau altcineva”, „Lumea fizică”, „Trădarea metaforei”, „O bufniţă tânără pe patul morţii”, „Memoria asasină”, „Vulpile violete”, multe din aceste volume fiind traduse apoi în sârbo-croată, limba oficială a spaţiului său natal. Este autorul unei monumentale antologii, acoperind 800 de ani de poezie sârbă şi muntenegreană, rapid epuizată. Volumele i-au fost premiate atât în ţară, cât şi în Serbia.

Membru şi secretar al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Scriitorilor din Serbia, a predat limba română la liceul economic din Alibunar. Din 1977 a fost redactor la ziarul Libertatea şi la revista Lumina, iar între 1991-1993 a devenit redactor şef la Ediţia Libertatea la Pancevo/Novi Sad. Din 1993 s-a stabilit cu familia la Bucureşti.

A plecat subit într-o zi de 3 februarie a anului 2005, la București. Nichita Stănescu i-ar fi zis cândva, într-un tren: „Bătrâne, dacă plec o săptămână, ăștia mă uită”. Evocarea de la Muzeul Național al Literaturii Române se dorește o reamintire a faptului că Ioan Flora rămâne în memoria tuturor celor care l-au cunoscut ața cum a trăit. Poate că marii poeți mor tineri pentru a rămâne veșnic frumoși în amintirea noastră.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm cu drag!

Details

Date:
2 februarie, 2019
Event Category:

Organizer

Muzeul Național al Literaturii Române – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național al Literaturii Române, (MNLR) – str. Nicolae Crețulescu 8
Nicolae Crețulescu 8
București, București Romania
+ Google Map