Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: Muzeul Național de Artă al României vă invită la expoziția „300 de ani de relaţii culturale România – Georgia”.

9 octombrie, 2019 - 24 octombrie, 2019

Muzeul Național de Artă al României vă invită miercuri, 9 octombrie 2019, de la ora 17:30, la vernisajul expoziției „300 de ani de relaţii culturale România – Georgia”. Accesul publicului la eveniment este gratuit.

Expoziția, care va avea loc în perioada 9-24 octombrie în spațiul fostei Sufragerii Regale (intrarea A3, corpul central MNAR), este organizată de Ambasada Georgiei în România şi de MNAR, în colaborare cu Biblioteca Parlamentară Națională din Georgia și Universitatea de Stat din Tbilisi.

În cadrul expoziției, publicul va putea admira 17 publicații realizate în prima tipografie din Georgia, înființată în anul 1709 de către regele Vakhtang al VI-lea cu sprijinul Mitropolitului Antim Ivireanul.

Alături de acestea, vor fi expuse și două obiecte din patrimoniul MNAR ce prezintă o strânsă legătură cu mitropolitul Antim Ivireanul: un epitaf donat de acesta Mănăstirii Antim din București în anul 1714 și o Evanghelie greco-română cu coperte ferecate, realizată în tipografia mitropolitului în 1693 și dăruită de domnitorul Constantin Brâncoveanu Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din București.

În plus, o serie de fotografii care ilustrează relațiile diplomatice dintre cele două state vor veni în completarea obiectelor din expoziție.

Details

Start:
9 octombrie, 2019
End:
24 octombrie, 2019
Event Category:

Organizer

Muzeul Național de Artă al României – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național de Artă al României – București
Calea Victoriei 49-53, București 010063
București, București 010063 Romania
+ Google Map
View Venue Website