- This event has passed.
București: Noaptea Muzeelor 2019 la Muzeul Național de Geologie
18 mai, 2019
Institutul Geologic al României – Institut Naţional de Cercetare-Dezvoltare în domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei şi Teledetecţiei (IGR), are în subordinea sa o importantă secţie de ştiinţă şi cultură din România, Muzeul Naţional de Geologie. Muzeul, adăpostit de clădirea monument construită în urma unui Decret Regal semnat de Majestatea Sa Regele Carol I al României, şi-a deschis porţile publicului larg în data de 10 aprilie 1990.
Ca instituţie afiliată EuroGeoSurvey, dar și Rețelei Naționale a Muzeelor, IGR, prin Muzeul Naţional de Geologie, participă în fiecare an la evenimentul “Noaptea Europeană a Muzeelor”. Pentru ediţia care va avea loc în data de 18 mai 2019, muzeul a pregătit un program de vizitare special, care include activități reunite sub genericul “Noaptea Comorilor”, printre care:
– Vizitarea expoziției permanente în intervalul orar 19:00-24:00
Expoziţia permanentă din cadrul muzeului prezintă într-o înşiruire logică istoria Pământului şi a vieţii de-a lungul timpului geologic. Bogăţia şi diversitatea exponatelor ghidează vizitatorii prin lumea fascinantă a geologiei.
– Vizitarea expoziției temporare „Comori şi mărturii ale preţuirii/Minerale. Artefacte de metale preţioase şi pietre semipreţioase”
Institutul Geological României, împreună cu Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, are onoarea să prezinte publicului expoziţia „Comori şi mărturii ale preţuirii/Minerale. Artefacte de metale preţioase şi pietre semipreţioase”.Colecţia Emil Constantinescu.
Expoziţia, oferă ocazia de a admira în premieră colecţii geologice, artefacte de mare valoare estetică, diplome, medalii şi cărţi vechi, oferite domnului Emil Constantinescu ca semn al preţuirii de care s-a bucurat în calitate de profesor, rector al Universităţii Bucureşti şi Preşedinte al României.
– Vizitarea expoziției temporare „Comori din adâncuri”
Expoziția organizată de IGR în colaborare cu „Universul Cristalelor” reprezintă o incursiune în lumea plină de formă şi culoare a mineralelor, de la naşterea acestora în adâncurile pământului, până la strălucirea dată de şlefuirea lor. Expoziţia cuprinde peste 200 de eșantioane provenind din toate colțurile lumii, de o varietate şi frumuseţe rar întâlnite. Exponatul vedeta „Tresor vert”, este un eșantion de smarald brut,cu greutatea de aproximativ 5 kg, adus special pentru eveniment din nordul Braziliei, mina Carnaiba.
– Expozitie cu vanzare de bijuterii, pietre prețioase și semipreţioase
Expoziţia cu vânzare de bijuterii, pietre prețioase și semiprețioase va avea loc în curtea
muzeului, zona expozitională din aripa stângă, în intervalul orar 19:00 – 24:00, oferind publicului vizitator posibilitatea de a-şi îmbogăţi propriile colecţii.
În seara zilei de 18 mai 2019, aspectul cotidian al clădirii monument istoric din Șoseaua Kiseleff , numărul 2, va căpăta o înfățișare şi mai spectaculoasă datorită jocului de lumini şi umbre proiectat pe fațada muzeului, oferind un cadrul la fel de diverisifcat şi colorat precum cel al comorilor expuse.
Accesul în Muzeul Naţional de Geologie are loc în intervalul orar 19:00 – 24:00,în regim de gratuitate.
Parteneri ai evenimentului: Ministerul Cercetării și Inovării, Institutul de Studii Avansate pentru Cultură și Civilizația Levantului, Universul Cristalelor
Muzeul Naţional de Geologie
București, Șoseaua Kiseleff, numărul 2.
E-mail:receptiemng@igr.ro
Website: http://www.geology.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/geology.ro/
031/438.17.23
interval orar de vizitare in regim de gratuitate 19.00 24.00 ( ultmul vizitator)