- This event has passed.
București: OPERA FANtastica: Luminița Arvunescu în dialog cu Brigitta Kele
29 ianuarie, 2019
Seratele muzicale OPERA FANtastica la Muzeul Colecţiilor de Artă
LUMINIȚA ARVUNESCU ÎN DIALOG CU BRIGITTA KELE
Marți, 29 ianuarie 2019, de la ora 18:00, iubitorii şi cunoscătorii în devenire ai muzicii clasice sunt aşteptaţi la Muzeul Colecțiilor de Artă (Calea Victoriei 111) pentru o nouă ediţie a seratelor muzicale OPERA FANtastica, inițiate și moderate de Luminița Arvunescu în colaborare cu „Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură”. Invitata acestei serate – găzduite de Muzeul Colecţiilor de Artă – este soprana Brigitta KELE – prestigioasă reprezentantă a Noii generaţii de artişti lirici din ţara noastră şi o artistă cu splendide succese în plan internaţional – cu care Luminiţa Arvunescu va dialoga, ca de obicei, atât pe teme de biografie personală, cât şi pe teme muzicale. Pe lângă dialog, seara va cuprinde un program muzical, pe care Brigitta Kele îl va susţine avându-i parteneri pe apreciatul bariton Iordache BASALIC şi pianista Luminiţa BERARIU.
Intrarea este liberă, cu rezervarea locurilor obligatorie la office@musicarte.ro.
Pasionată de lumea spectacolului de operă, Luminiţa Arvunescu şi-a dorit să adune în jurul proiectului său, pe de o parte, artiştii de operă – spre a le iscodi memoria şi a le afla pildele personale – iar, pe de altă parte, câţi mai mulţi spectatori ai teatrului liric; genericul ales, OPERA FAN (tastica), indicând foarte precis această dublă adresare: către un public – „fan de operă” şi către acei artişti care fac din Operă un tărâm „fantastic”.
Dacă şi-a atins scopul? Da! Seratele OPERA FANtastica bucurându-se de un mare succes la public şi recuperând multe dintre absenţele artiştilor noştri – deveniţi, mai bine cunoscuţi peste hotare decât în propria ţară. Astfel, proiectul le-a readus în faţa publicului iubitor de operă bucureştean, pe sopranele: Nelly Miricioiu-Kirk (stabilită la Londra ) şi Laura Tătulescu (stabilită la Munchen), pe mezzosoprana Roxana Constantinescu (stabilită la Paris), precum şi pe soprana Leontina Vaduva sărbătorind 30 de ani de la debutul său internațional. Și, de asemenea, a prezentat pe scena Ateneului Român, primul concert al Ansamblului de instrumente vechi Musica Ricercata – înfiinţat şi condus de Gabriel Bebeselea, concert de muzică barocă intitulat LA LUMIÈRE COMIQUE şi având-o solistă pe soprana Rodica Vica (stabilită la Viena).