București: Paznic la dig. Dan Sociu și Dan Popescu

Paznic la dig. Vorbitori: Dan Popescu și Dan Sociu
Joi, 5 septembrie, ora 19.00, la MARe, bulevardul Primăverii 15.

Intrare LIBERĂ
***

Cum să păzești un dig? Și, mai ales, de ce ai face-o? Digul este prin definiție un ”păzitor”. Protejează. Este o graniță îngroșată, delimitează. Are ceva dintr-o tușă care subliniază autoritar un contur. În esență, digul este o pretenție gargantuelică, este o trufie. Artefact străvechi al antropocenului el ține de geografia artificială a redefinirii unui țărm și, mai ales, a unei margini de râu, de fluviu, de mare, de ocean. A unei lumi. Desparte între aici și dincolo, între interior și exterior, asemenea zidurilor unei fortificații. Este un zăgaz. Blochează, limitează. Este expresia în mare (la propriu și la figurat) a gardului de la curte, a pragului de la casă. Cu toate acestea, nu păzești un dig! Suficient sieși, din momentul instalării sale, digul funcționează prin chiar existența sa și anume chiar atâta timp cât există.

Cuvintele au ceva din structura unui dig. Purtătoare și descoperitoare de sensuri, indicative și intransigente ele mărginesc, limitează și exclud. În realitatea lor paradoxală, cuvintele nu pot dezvălui, nu pot indica, arăta, zugrăvi, descrie, altfel decât prin excludere, prin omisiune, prin limitare. Ele îndiguiesc. Protejând un sens, cuvintele exclud toate celelalte sensuri posibile. Odată fixat în frază, cuvântul – asemenea unui dig – delimitează interiorul acesteia de abisul posibilităților de dinafară.

Poezia intervine în acest sens pentru a regla mecanismul paradoxului menționat. Și o face chirurgical, reconfigurând textura fină, dar densă, de ”nervuri” care leagă un cuvânt de sensurile sale, un cuvânt de propriul con-text. Am putea spune că acolo unde un text oarecare are ”trei dimensiuni”, poezia are o multitudine de dimensiuni. Asta o face deseori de-a dreptul indezirabilă, greu de înțeles, lipsită de limpezime. Dar nu există limpezime (cel puțin nu una de ordin logic) nici în răspunsurile enigmatice ale oracolelor din vechime, nici în angoasa extazului mistic. Poezia, însă, este cea mai potrivită în a oferi un sens acolo unde imaginea sau experiența pare de nedescris.

Joi, 5 septembrie, la MARe, ne vom plimba pe dig. Cu Dan Popescu și cu Dan Sociu. Poate că un dig limitează, dar de pe culmea lui orizontul se vede, deseori, cel mai bine.