- This event has passed.
București: Pictura rusa din patrimoniul Muzeului National de Arta al Romaniei
20 decembrie, 2012 - 28 aprilie, 2013
Între Est şi Vest
Pictură rusă din patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României
Secolele XVI –XX
Durata: 20 decembrie 2012 – 28 aprilie 2013
Locul: Muzeul Naţional de Artă al României, Sălile Kretzulescu
Program de vizitare: miercuri – duminică, 10.00 – 18.00
Tarif: 4 lei întreg, 2 lei redus
Gratuit: prima miercuri din fiecare lună
Muzeul Naţional de Artă al României invită publicul până pe 28 aprilie 2013 la expoziţia Între Est şi Vest. Pictură rusă din patrimoniul MNAR, secolele XVI – XX, deschisă în Sălile Kretzulescu. Curatorul expoziţiei este Mariana Dragu, specialist în cadrul Secţiei de Artă Europeană şi Decorativă a muzeului.
Pentru prima dată după mai bine de 20 de ani, publicul are prilejul să se (re)întâlnească cu 59 de lucrări de artă rusă – 31 de icoane şi 28 de picturi din colecţiile Secţiei de Artă Europeană şi Decorativă a muzeului – creaţii semnificative pentru intervalul cronologic dintre secolele XVI-XX.
Aceste lucrări readuc în atenţia publicului un patrimoniu valoros, mai puţin cunoscut dar conservat şi restaurat cu grijă pe parcursul ultimelor două decenii.
Selecţia lucrărilor ilustrează, prin câteva exemple reprezentative, evoluţia unei şcoli de pictură care a început sub semnul artei bizantine, a continuat sub influenţa celei occidentale, ajungând la începutul secolului XX să contribuie la schimbarea profundă a artei europene.
Icoanele prezente în expoziţie, precum Arhanghelul Gavril (sec. XVI, Şcoala din Novgorod), sunt exemple strălucite ale stilului inconfundabil al iconarilor ruşi, care evoluează de la fidelitatea faţă de arta bizantină, spre o mai mare fluiditate a desenului şi o cromatică vie şi strălucitoare. Marcată până spre sfârşitul secolului al XIX-lea de influenţa unor pictori precum Teofan Grecul sau Andrei Rubliov, pictura rusă îmbină vechiile tradiţii cu influenţe europene occidentale, atingând un mare rafinament tehnic.
Reformele impuse de Petru cel Mare în secolul al XVIII-lea declanşează modernizarea Rusiei dar şi declinul stilisticii bizantine a artei icoanelor. Efectele în domeniul artei se manifestă prin înfiinţarea şcolii ruse de pictură de şevalet şi constituirea primelor colecţii de artă occidentală. Noua generaţie de pictori ruşi aduce, în secolul al XIX-lea, sincronizarea artei ruse cu mişcările şi curentele artistice europene. Ei observă şi redau cât mai fidel, în stil realist, natura Rusiei şi înfăţişarea oamenilor simpli din popor (Toamnă pe Volga de Konstantin Ivanovici Gorbatov, Peisaj cu personaje de Ilia Efimovici Repin, Interior caucazian de N. Şacilov), inspirându-se din literatură, din tradiţiile şi obiceiurile populare în încercarea de a ilustra specificul „sufletului rus” (Dans rusesc de Filip Andreevici Maliavin).