- This event has passed.
București: Prozatori români în primele două decenii ale mileniului III la Muzeul Naţional al Literaturii Române
25 noiembrie, 2018 @ 11:00 - 12:00 EET
Se mai spun poveşti în noul mileniu? Răspunsul este – din fericire pentru oameni şi pentru viitor – afirmativ: cât timp există povestitori care ne încântă cu propunerea unor noi universuri, putem spera…
Muzeul Național al Literaturii Române și Editura Betta vă invită la lansarea volumului „Prozatori români în primele două decenii ale mileniului III”, de Aureliu Goci, duminică, 25 noiembrie 2018, ora 11.00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe). Invitați sunt Radu Voinescu, Victoria Milescu, Eliza Roha, Paula Romanescu, Victor Atanasiu, Geo Călugăru, N. D. Fruntelată, Nicolae Georgescu, Lucian Gruia, Mihai Lungeanu, Florentin Popescu, Ion C. Ștefan. Prezintă Nicolae Roșu.
Romanul este genul care „lucrează” cu mari dimensiuni temporale, aşa că două decenii şi ceva, trecute de la momentul 1989, nu înseamnă o perioadă de referinţă. Dar se poate face un bilanţ şi se pot comenta reuşitele şi direcţiile de opţiune estetică. Este ceea ce-şi propune cartea de faţă, fără ca demersul să se dorească unul exhaustiv.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm!