Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: 13 octombrie 2022, Conferința de Joi la Palatul Suțu: „Ne duc de nas filosofii?” Invitat: Claudiu Sfirschi-Lăudat

13 octombrie, 2022

La Palatul Suțu se reiau Conferințele de joi la care sunt așteptați să participe toți cei interesați.
Prima întâlnire se va desfășura pe data de 13 octombrie 2022, începând cu ora 18.30.
Primul invitat: Claudiu Sfirschi-Lăudat.
Prima temă: Ne duc de nas filosofii?
Absolvent al Facultății de Filosofie din București, Claudiu Sfirschi-Lăudat este, din 2009, directorul Fundației Culturale Grecești, al cărei scop este promovarea culturii grecești în România. În paralel, desfășoară o activitate de traducător, publicând de-a lungul vremii tălmăciri din opere clasice – dar nu numai – grecești. Activitatea de traducător este completată de aceea de dramaturg, trei texte ale lui fiind puse în scenă la teatre precum Nottara, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova sau Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Din 2019, realizează, împreună cu Simina Popa, podcastul cultural Față/Verso, iar din ianuarie 2020 coordonează blogul Osmé – The Perfume Review, dedicat culturii olfactive. Este autorul antologiei Osmé, o culegere de texte literare și filosofice pentru nasul oricui (Editura Peter Pan Art & Entheos, București, 2022).
Coordonator conferință: Cătălin D. Constantin.
„Dacă deschizi o operă filosofică, în afară de mirosul paginilor de carte, nu-ți simți nasul gâdilat de nici un alt miros – fie el mireasmă, fie miasmă. Filosofii ne lasă impresia că își țin respirația atunci când vorbesc despre concepte abstracte, fără nici un iz. De unde acest dispreț față de lumea mirosurilor care ne înconjoară din toate părțile și ne pătrund adânc? Să fie de vină disprețul față de corp, neîncrederea în natura ambivalentă a olfacției? La urma urmei, ce ne învață mirosurile despre noi, despre lume și despre ceilalți? Vă invit să pășim tiptil în lumea anosmică a filosofilor și să-i luăm la întrebări. De ce sunt ei cu nasul pe sus și de ce ne duc de nas? Iar dacă așa este, încotro ne duc?” — Claudiu Sfirschi-Lăudat.
Intrare – 10 lei. Biletele se pot cumpăra în ziua conferinței, de la standul de bilete al Palatului Suțu (Bdul Ion C. Brătianu, nr. 2)

Loc de desfășurare

Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București
Bulevardul Ion C. Brătianu 2, București 030167
București, București 030167 Romania
+ Hartă Google