- This event has passed.
Bucureşti: conferinţe de presă cu prilejul readucerii în ţară a unui lot important dintr-un tezaur monetar dacic
26 decembrie @ 12:27 EET
CONFERINŢĂ DE PRESĂ PRILEJUITĂ DE READUCEREA ÎN ŢARĂ A UNOR MONEDE DACICE DE O VALOARE EXCEPŢIONALĂ, RECENT RECUPERATE DIN ITALIA
Bucureşti, 02.06.2014
Ministerul Culturii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă organizarea unei conferinţe de presă excepţionale cu prilejul readucerii în ţară a unui lot important dintr-un tezaur monetar dacic, recuperat recent în Italia, ca urmare a cooperării fructuoase cu autorităţile competente italiene (Carabinieri per la Tutela del Patrimonio Culturale), în cadrul acordurilor bilaterale de asistenţă juridică. Readucerea în ţară a 27 monede de aur (stateri) dacice de tip Koson, reprezintă încununarea cu succes a aproape doi ani de muncă, la care au participat magistraţi de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, ofiţeri de poliţie, funcţionari din Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe şi experţi de la Muzeul Naţional de Istorie a României, precum şi omologii lor din Italia.
Cu acelaşi prilej, vor fi prezentate şi cele 138 de monede de aur de tip Koson, recuperate recent, de pe teritoriul satului Ocolişul Mare, jud. Hunedoara, care vor fi aduse la Muzeul Naţional de Istorie a României, în vederea efectuării unor expertize.
Conferinţa de presă va avea loc la Muzeul Naţional de Istorie a României, Calea Victoriei nr. 12, sector 3, Bucureşti, în data de 02.06. 2014, orele 1300.
La conferinţa de presă vor participa: domnul Dimitrie Bogdan Licu, Prim-adjunct al procurorului general, domnul dr. Augustin Lazăr – Procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, domnul comisar-şef Gabriel Medaru – Directorul Direcţiei Relaţii Internaţionale din Ministerul Afacerilor Interne, domnul chestor de poliţie Viorel Vasile – Adjunct al Inspectorului General al Poliției Române, domnul comisar-șef Bogdan Carp – Inspectoratul General al Poliției Române, domnul comisar Cătălin Chiriac – Atașat afaceri interne în cadrul Ambasadei României la Roma, doamna comisar-șef Margareta Arsenescu – Ofițer specialist pe probleme de Patrimoniu Cultural Național, Direcția de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române, domnul Ezio Peraro – Director al Institutului Italian de Cultură “Vito Grasso” la Bucureşti, şi domnul dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu – Directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României.
Până în prezent s-au desfăşurat 11 operaţiuni de recuperare şi repatriere a brăţărilor de aur dacice (respectiv patru în 2007, una în 2008, una în 2009, una în 2011, două în 2012 şi două în 2013), având ca obiect piese de patrimoniu repatriate prin aplicarea convenţiei UNIDROIT, din Franţa, Elveţia, Germania, Spania, Irlanda, Statele Unite ale Americii şi Germania. Ca urmare a acestor acţiuni, Patrimoniul Cultural Naţional a fost reîntregit cu următoarele bunuri: 13 brăţări dacice regale de aur, cântărind 12,633 kg, 1.024 monede de aur de tip Koson, 204 monede de tip Koson din argint, două umbo de scuturi de paradă regale dacice din fier, decorate cu reprezentări de animale reale şi fantastice. Lor li se adaugă alte 33 monede greceşti de aur de tip Lysimachos, emişi în secolele II-I a.C., la Tomis şi Kallatis, un depozit de unelte şi arme de fier, precum şi 3663 monede de argint şi bronz, recuperate de autorităţile judiciare române pe teritoriul României, între anii 2009 şi 2014.
La realizarea expertizelor ştiinţifice ale bunurilor arheologice şi numismatice excepţionale aparţinând patrimoniului cultural naţional al României, recuperate cu sprijinul organelor judiciare româneşti şi străine, au participat o serie de specialişti care activează în cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României, Institutul Naţional de Fizică Atomică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, Institutul de Istoria Artei şi Arheologie (Cluj-Napoca), Biblioteca Academiei Române, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie (Constanţa), Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (Tulcea), Muzeul Ţării Crişurilor (Oradea). Expertizele s-au realizat şi într-o serie de laboratoare specializate din Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia şi Statele Unite ale Americii.
Cele două loturi monede din aur dacice recuperate recent din Italia şi din judeţul Hunedoara sunt alcătuite numai din stateri emişi de regele Koson (cca 44-29 a.C.), unul dintre urmaşii lui Burebista. Monedele regelui Koson sunt singurele emisiuni dacice de aur care poartă o legendă scrisă cu caractere greceşti, menţionând numele şi titlul suveranului emitent. Ele au fost emise în atelierul monetar de la Sarmizegetusa Regia. Fapt excepţional, datorită acestor monede, cunoaştem azi mai multe date despre istoria politică, viaţa economică, socială, arta şi religia Daciei în anii care au urmat dispariţiei lui Burebista.
Toate aceste monede extrem de rare au fost obţinute în mod ilicit, de către persoane implicate în activităţi ilegale de detecţii şi săpături în zona Sarmizegetusei Regia, fiind ulterior scoase în mod clandestin din România şi puse în vânzare pe piaţa internaţională numismatică din Europa şi SUA.
Loturile de monede dacice de aur de tip Koson, recent recuperate de autorităţile române, vor fi expuse în premieră cu prilejul conferinţei de presă, care va avea loc la Muzeul Naţional de Istorie a României. Ulterior, la o dată care va fi anunţată din timp, ele vor fi prezentate publicului într-o expoziţie temporară.
–
Departamentul Relaţii Publice, Marketing Cultural, Educație Muzeală și Organizare Expoziții [PR Department]
MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI [NATIONAL HISTORY MUSEUM OF ROMANIA]
Calea Victoriei nr. 12, cod 030026, sector 3, Bucureşti, ROMÂNIA
[12 Calea Victoriei street, postal code 030026, district 3, Bucharest ROMANIA]
Tel. [Phone] + 40 21 – 315.82.07 / int. 1008, 1015
E-mail: pr.mnir@gmail.com, https://www.facebook.com/MNIRpage, http://twitter.com/MNIR_