București: EXPONATUL LUNII decembrie – STEAGUL VOLUNTARILOR LEGIUNII HORIA DIN GROȘI – la Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand I”

Dragi prieteni, cu ocazia Zilei Naționale sărbătorită pe 1 Decembrie, în cadrul expoziției temporare Obiectul lunii pentru luna mai înainte menționată, vă prezentăm un drapel mai puțin cunoscut și anume, drapelul voluntarilor Legiunii Horia din Groși. Acest însemn a sosit de la port-drapelul acestei legiuni, Dumitru Horgea, care l-a avut în păstrare de-a lungul tuturor evenimentelor istorice prin care a trecut, de la confecționarea acestuia, până la donarea lui către Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I.

Pentru a înțelege cum acest drapel s-a plimbat prin mai toată Europa, în lung și-n lat, redăm amintirile lui Dumitru Horgea, cel care l-a păstrat, în forma pe care acesta le-a consemnat personal.

AMINTIRILE MELE CA STEGAR AL LEGIUNII HOREA

Mă numesc Horgea Dumitru. Sunt născut la 22 martie 1895 în Comuna Groși – Baia Mare, unde domiciliez și în prezent.

Fiind într-o vârstă foarte înaintată, doresc să fac unele mărturisiri legate de viața mea și a poporului român.

Ca băiat sărac, în copilărie am fost slugă, apoi lucrător la pădure.

Începutul războiului din 1914 m-a găsit ca lucrător la pădure în țara tăuțească la Rutka și Ratvamuka (Polonia de astăzi, n. red.). Când s-a declarat mobilizarea în Austro-Ungaria am fost arestați toți lucrătorii ce eram la Baia Mare și reținuți până ce s-a confirmat că suntem de aici, după care am fost eliberați și am venit acasă în Groși. Dintre aceștia mai trăiesc Ciorbă Găvrilă din Satu Nou de Sus.

Acasă la Groși am stat până în primăvara anului 1915, când am primit ordin de chemare. După recrutare, am fost trimis la Regimentul 5 infanterie din Satu Mare. De aici 15 feciori am fost dați apoi la Regimentul 85 infanterie din Sighet. La Regimentul 85 am făcut perioada de instrucție, după care am primit concediu. Întors la regiment, am fost trimiși pe front în Galiția la Haliciu și Stripa. Aici am stat trei luni, până la sfârșitul lui octombrie, când regimentul nostru s-a predat, neputând rezista în fața rușilor. Înainte de a ne preda, am fost avansat caporal în urma unei lupte după care au rămas 30 de inși din totalul batalionului nostru.

După ce am căzut prizonier, rușii ne-au dat pe lângă serviciul aprovizionării unui regiment și de aici la Kiev tot pentru o asemenea treabă. Aici a venit Vasile Lucaciu pentru a înscrie voluntari dintre prizonierii români proveniți din Transilvania. Lucaciu a cerut ca românii care vor să plece voluntari să iasă la o parte. Noi, românii, am ieșit toți. După aceasta, Lucaciu ne-a dus pe o câmpie afară din oraș. Acolo am primit echipament militar și a doua zi am fost constituiți în unități militare.

Lucaciu avea aprobarea Țarului pentru a constitui unități românești în Rusia dintre prizonierii de război români.

A doua zi după formarea unității s-a citit Ordinul de Zi și Lucaciu a ținut o cuvântare patriotică în care a arătat scopul formării unității noastre și că ea se numește „Legiunea Horea”. Eu și alții am strigat că „vrem să luptăm”, dar vrem ca unitatea noastră să aibă drapelul ei. Guvernul rus a admis cererea noastră.

La începutul anului 1916, comandanții și noi, soldații, am făcut un drapel tricolor românesc. Pe el scria „Unirea face puterea” – „Voluntarii legiunii Horea”. Pe acest drapel soldații din legiune au depus jurământul.

Cu acest drapel, Legiunea „Horea”, în vara anului 1917 a plecat pe frontul din regiunea Mărășești. Îmi amintesc că ne-am apropiat de front, cu trenul. Ofițerii noștri s-au interesat unde sunt nemții. Într-o localitate pe care nu mi-o amintesc, în care am sosit pe timp de noapte, s-a dat ordinul de debarcare din vagoane și am atacat direct pe nemți. În acest atac am rupt pozițiile nemțești și nu au scăpat decât nemții care s-au dat prizonieri. Acesta a fost primul atac al legiunii. După aceea, am participat toată vara și toamna la atacuri pe frontul din Moldova. Eu eram stegarul legiunii și purtam steagul la atacuri.

În octombrie a început Revoluția Rusă. Unitatea noastră s-a retras în Ucraina, unde a dat ajutor „Gărzilor Roșii” care se băteau cu cazacii. Am participat la bătăliile de la Kiev și Harkov. În primul atac al cazacilor la Harkov am ascuns drapelul în niște paie, care, în timpul luptei s-a aprins și nu am putut salva decât o parte din drapel, pe care am păstrat-o până după terminarea războiului.

De la Harkov am plecat la Moscova și am participat la lupte cu polonezii. După aceea m-am întors la Kiev, unde la cerere, mi s-a dat voie să părăsesc „Armata Roșie”și să mă întorc acasă.

Drumul spre casă a fost prin Lemberg. Aici era garnizoana ungurească și autoritățile s-au comportat rău cu noi, motiv pentru care noi, prizonierii, ne-am răsculat și am dezarmat garnizoana ungurească care voia să ne ducă în altă parte spre a ne împiedica să mergem acasă. După răscoală, s-a format o comisie care ne-a anchetat pe toți cei ce veneam din Rusia, iar pe mine m-a trimis sub escortă pe linia întâi în Italia, la Tirol și Pleava etc.

Ajuns pe frontul din Italia, am auzit că la italieni luptau voluntari români și m-am predat la aceștia. Aici am aflat că regimentele de voluntari din Italia erau înființate tot de către Vasile Lucaciu. Am întrat voluntar în regimentele românești unde m-am întâlnit din nou cu Lucaciu.

Dintre voluntarii cu care am fost în Italia, mai trăiește Ardusătan Grigore din Groși.

Terminându-se războiul, Lucaciu mi-a făcut acte și la sfârșitul anului 1919, când el a venit acasă, am venit și eu cu vaporul, la Constanța.

În drum am vizitat „Taligradul” (Constantinopulul). De la Constanța am venit la Făgăraș. După aceea am stat trei zile pe granița ungară, apoi la regimentul din Sighet, până la eliberare. După eliberare m-am întors acasă la Groși și până în 1937 am lucrat la munci pentru a-mi putea întreține cei 10 copii.

În 1936 a apărut în ziare un comunicat regal care cerea că dacă mai există cineva din unitățile formate în Rusia, să reconstituie drapelele acestor legiuni. În urma acestui comunicat m-am prezentat în audiență la Rege, ca stegar al Legiunii „Horea” și am prezentat dovezile că am participat ca voluntar și că pot reconstitui drapelul. Regele mi-a dat aprobarea.

În 1937, am reconstituit drapelul și l-am sfințit în biserica ortodoxă din Baia Mare. Înainte de sfințire am mers din nou la Carol și l-am invitat de naș al drapelului, dar a spus că va trimite un alt om în locul lui. Din câte am auzit, se temea de un atentat împotriva sa. La ceremonie l-a delegat de naș pe colonelul Petrescu, comandantul grănicerilor din Baia Mare.

După sfințire s-a stabilit ca drapelul să stea la mine acasă, ca stegar al lui. Eu aveam pentru păstrarea lui un „consiliu” (… ilizibil).

În fiecare an, veneau la mine la sărbătorirea drapelului garda și reprezentanți ai armatei. Deasemenea, în fiecare an, plecam cu drapelul la cimitirul eroilor din Baia Mare.

În anul 1940, când s-a cedat Ardealul de Nord și au venit ungurii am mers la colonelul Petrescu și i-am spus că am ascuns drapelul, iar secretarul comitetului, Petrovan, împreună cu consiliul mi-a dat o hârtie că am predat drapelul Armatei Române.

După aceea, au venit ungurii, mi-au cerut drapelul, dar le-am arătat adeverința. Însă sub amenințările autorităților, am fost silit să mă refugiez în România.

În 1945 am venit din nou acasă, am dezgropat drapelul și am participat cu el la „Frontul Plugarilor” pe care l-am înființat, împreună cu Ștefan Dumbrăvicean din Groși.

Deasemenea, am mai participat cu el și la demonstrațiile din orașul Baia Mare.

Doresc ca cele arătate de mine și Lucaciu să rămână ca amintire și nepoților noștri.

Horgea Dumitru, Groși la 8 iunie 1968

Dată în fața noastră, Lt.col. Vaida Aurel, Dumbrăvicean Ștefan

Interviu preluat din Gavril Ardusătan, „Istoria unui drapel de luptă” în Gazeta de Groși, nr. 3, noiembrie 2018

Drapelul, în sine, este o piesă ce stârnește interesul, atât prin formă, cât și prin aspectul general. În primul rând, se poate observa faptul că acesta are culorile dispuse orizontal, albastrul fiind în partea superioară, galbenul la mijloc și roșul în partea inferioară. Sistemul de prindere este unul rar întâlnit pentru un drapel cu uz militar al începutului de secol XX, fiind lucrat precum un prapur bisericesc, steagul ceremonial ce se folosește în procesiunile religioase. Similitudinea este continuată și de faptul că, pe banda galbenă, se regăsește reprezentată o cruce creștină de tip formée, lucrată în brocart auriu și îmbogățită cu paiete. Simbolul crucii mai este de regăsit și în colțuri, de această dată de tip pattée, realizată din fir brodat. Cel mai probabil, aceste modele de cruce sunt o influență a spațiului germanic.

Pe banda albastră, în arc de cerc cu majuscule din galon de fir, se află scris: UNIREA FACE PUTEREA. Pe banda roșie, în același stil, regăsim inscripția: VOLUNTARII – LEGIUNII HORIA DIN GROȘI. Galonul de fir din care sunt realizate cele două inscripții este de model civil, nefiind întâlnit în uzul armatelor rusă, austro-ungară sau română. Același galon este cusut și pe marginile drapelului, de care sunt prinși și franjurii, de asemenea din fir galben. În colțul din dreapta sus și cel din stânga jos este de regăsit câte un ciucure gros, realizat tot din fir galben. Este de presupus că în colțurile goale s-a aflat câte un alt ciucure de același model.

Pe toate benzile de culoare ale drapelului se observă urmele trecerii timpului, cât și ale aventurilor prin care a trecut acesta.

Având în vedere urmele de ardere, de îngropare, cât și cele ale „reconstituirii” vizibile cu ochiul liber, nu putem să emitem decât ipoteza faptului că acesta este piesa originală asupra căreia apartenentul a intervenit, după cum chiar el povestește, în rândurile redate mai sus.

Drapelul a intrat în colecțiile Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” în anul 1973, existența sa însă fiind semnalată mai de timpuriu. De menționat este faptul că acest drapel a fost adus și donat muzeului chiar de către Dumitru Horgea personal.

Dr. Corneliu Andonie

Dr. Emil Boboescu