- This event has passed.
București: EXPONATUL LUNII NOIEMBRIE 2023 LA MUZEUL MILITAR NAȚIONAL ”REGELE FERDINAND I – GENERALUL CONSTANTIN BUDIȘTEANU – PORTRETE ÎN OGLINDĂ
7 noiembrie, 2023 - 30 noiembrie, 2023
EXPONATUL LUNII NOIEMBRIE 2023
GENERALUL CONSTANTIN BUDIȘTEANU – PORTRETE ÎN OGLINDĂ
185 de ani de la naștere – 4 noiembrie 1838
112 ani de la moartea sa – 7 noiembrie 1911
În cadrul proiectului Exponatul lunii derulat de Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand Iˮ, pentru luna noiembrie, am ales să prezentăm publicului două portrete ale generalului Constantin Budișteanu, una dintre personalitățile remarcabile ale corpului ofițeresc românesc din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Marcăm astfel două date importante din biografia acestui ofițer care s-a evidențiat, în special, în timpul Războiului de Independență din 1877-1878: cea de 4 noiembrie, când se împlinesc 185 de ani de la nașterea sa și data de 7 noiembrie, când comemorăm 112 ani de la moartea sa.
Născut într-o familie boierească cu vechi tradiții din Țara Românească, Constantin Budișteanu a urmat în perioada 1854-1856, Școala militară de ofițeri din București, continuându-și apoi pregătirea militară în străinătate. Evoluția carierei sale militare a avut următorul parcurs: sublocotenent de infanterie (a obținut acest grad în 1856, după absolvirea Școlii militare, când a și fost repartizat la Regimentul 1 infanterie), locotenent în corpul de Stat-Major (20 februarie 1860), căpitan de geniu (6 iunie 1862), maior (2 octombrie 1867), locotenent-colonel (1 ianuarie 1871), colonel (la 1 ianuarie 1876, când a fost numit comandant al Regimentului 6 infanterie de linie), general de brigadă (1883) și general de divizie (1891).
A participat activ în Războiul de Independență din 1877-1878, fiind numit șef de Stat-Major al Diviziei 2 infanterie, la 10 mai 1877, precum și comandant al Brigăzii 2 infanterie din Divizia de rezervă (ulterior Divizia 2 activă), la 23 iulie 1877. A fost rănit grav în asediul de la Plevna din 12 octombrie 1877, de o spărtură de șrapnel, după cum se consemna în presa vremii, în partea stângă, între coastele 8 și 9, după cum scria familiei, fratele său, colonelul Alexandru Budișteanu. Între 1891-1895 a fost comandantul Corpului 4 armată, iar în perioada 4 noiembrie 1895 – 20 noiembrie 1896, Constantin Budișteanu a fost ministru de Război în guvernul lui D. A. Sturdza. În plan politic, trebuie menționat că a fost ales senator în 1884, 1892, 1895 și 1901, iar în anul 1888 a fost ales deputat. Totodată, în perioada 28 ianuarie 1909 – 10 ianuarie 1911, el a fost președinte al Senatului României. Pentru meritele sale în plan militar a fost distins cu Ordinul „Steaua Românieiˮ, în grad de ofițer, Medalia „Virtutea militarăˮ de război, Crucea „Trecerea Dunăriiˮ, Medalia „Apărătorilor Independențeiˮ, precum și cu Ordinul „Franz Joseph,ˮ în grad de comandor și Ordinul sârb „Takovoˮ, în grad de comandor.
Revenind la cele două portrete ale lui Constantin Budișteanu, trebuie menționat faptul că nu întâmplător au fost alese două, în primul rând pentru că sunt marcate cele două date importante din biografia sa, iar în al doilea rând pentru că în cel dintâi este reprezentat tânăr, iar în cel de-al doilea în vârstă, între aceste două repere simbolice defășurându-se o carieră militară de excepție. Primul tablou Sublocotenent Constantin Budișteanu este un ulei pe pânză, cu autor neidentificat, dimensiuni 59×38 cm, care înfățișează portretul tânărului Budișteanu, în uniformă de sublocotenent, mică ținută, din Regimentul 1 Infanterie, Țara Românească (1856), cu capul descoperit, purtând tunică bleumarin, cu guler înalt, roșu și epoleți specifici perioadei.
Cel de-al doilea tablou, Generalul Constantin Budișteanu este un ulei pe carton lipit pe pânză, dimensiuni 42×32 cm, și îl reprezintă pe acesta la apogeul carierei sale militare. El este înfățișat în uniformă de general de divizie, mare ținută, cu tunică bleumarin, cu guler roșu brodat cu fir, având numeroase ordine și decorații pe piept. Are capul descoperit, iar părul și mustața sunt încărunțite. În dreapta sus, se află blazonul familiei Budișteanu, iar în dreapta, jos este însemnat cu roșu Patriciu. Între 1895-1896, acest tablou s-a aflat la Ministerul de Război. Ambele lucrări au ajuns în colecția „Picturiˮ a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand Iˮ prin grija familiei Budișteanu.
Dr. Cristina Constantin