- This event has passed.
București: Exponatul lunii noiembrie 2024 la Muzeul Național de Istorie a României: „Certificat de eliberare din robie pe numele lui Oprea Matei” – martor al unei încercări eșuate.
14 noiembrie - 8 decembrie
Exponatul lunii noiembrie, la Muzeul Național de Istorie a României: „Certificat de eliberare din robie pe numele lui Oprea Matei” – martor al unei încercări eșuate.
Muzeul deține în patrimoniul său un mic tipizat imprimat cu text în alfabet de tranziție, purtând ștampilă ca însemn al caracterului său oficial, pe care un reprezentant al autorităților a completat de mână spațiile libere pentru a-l personaliza. Documentul în cauză a fost emis de Comisia Eliberării Robilor, organism care a funcționat în cadrul guvernului provizoriu revoluționar din timpul Revoluției de la 1848 din Țara Românească. Actul certifica eliberarea din robie a lui Oprea Matei, în vârstă de zece ani, ce aparținuse până atunci lui I. Ghica.
Documentul este unul extrem de rar, iar caracterul său de martor excepțional al unui moment istoric eșuat este și mai ușor de înțeles dacă ținem cont de natura instituțiilor care l-au emis, precum și de circulația sa ca document privat. Comisia Eliberării Robilor a fost o creație efemeră, instituită de guvernul provizoriu revoluționar al Țării Românești, el însuși în exercițiu doar între iunie și iulie 1848. Deoarece guvernul nu a fost recunoscut ulterior, deciziile luate de organismele sale și-au pierdut validitatea odată cu abolirea acestuia. Așadar și certificatul, la fel ca alte documente generate de instituțiile create de guvernul revoluționar, și-a pierdut valoarea la scurt timp de la emitere. De aceea, este cu adevărat surprinzător că micul bilet a ajuns până la noi. Cineva l-a păstrat cu grijă, în ciuda faptului că nu mai avea efect, l-a transmis mai departe generației următoare, când însă practica pe care acesta o abolea fie și numai cu titlu personal, pentru beneficiarul său, fusese între timp reglementată de organele statului. Într-un final, valoarea istorică pe care o dobândise i-a fost recunoscută și a ajuns în grija instituțiilor publice, intrând în colecțiile muzeale (text dr. Andreea Ștefan, curatorul expoziției).
Vă așteptăm să-l descoperiți!