Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: expoziţia Radu Florescu – Viaţa şi opera la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

7 septembrie, 2023 - 21 septembrie, 2023

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României şi Centrul Naţional de Cercetare şi Documentare în Domeniul Muzeologiei „Radu Florescu” vă invită joi, 7 septembrie, orele 14:00, în Sala Foaier H.H. Stahl a Muzeului Satului, Şos. Kiseleff nr. 30, la deschiderea expoziţiei Radu Florescu – Viaţa şi opera.

Concepută ca o expoziţie itinerantă, Radu Florescu – viaţa şi opera a fost deschisă de Muzeul Naţional de Istorie în anul 2013, la zece ani de la dispariţia celui care a îndrumat şi a condus cu competenţă reţeaua muzeală, a arheologului identificat cu cetatea Capidava, ca şi a profesorului îndrăgit de numeroşii săi studenţi şi doctoranzi. Acum, la douăzeci de ani de la dispariția acestuia, expoziția se întoarce acasă.

Radu Florescu (1931-2003) constituie pentru cultura contemporană din România o importantă referinţă. Arheolog, istoric de artă, profesor şi muzeolog de largă cuprindere, el a promovat de-a lungul carierei sale de peste cinci decenii, idei şi lucrări referenţiale pentru modernizarea cercetării arheologice, a muzeografiei şi formelor de valorificare a patrimoniului cultural naţional.

Vizionar şi totodată modern în conceptele sale, racordat la mişcarea muzeografică performantă, Radu Florescu a ocupat importante poziţii în ierarhia instituţiilor specializate, inclusiv aceea de preşedinte-fondator al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, de preşedinte al Comitetului naţional ICOM şi Director general al Muzeului Naţional de Istorie a României. În aceste ipostaze s-a remarcat cu prisosinţă prin vaste şi solide cunoştinţe de specialitate şi printr-o cultură de excepţie, ca şi prin energie şi o deosebită pasiune.

Profesor de mare reputaţie, deschizător de orizonturi, autor de cărţi, studii, manuale, cursuri şi albume, meritele sale ştiinţifice sunt larg recunoscute, iar căile deschise de el, în muzeografie, conservare şi restaurare, au configurat o adevărată şcoală naţională.

„«Bătrâna doamnă» Capidava îi adăposteşte spiritul în fiecare piatră pe care dacă o atingi dai mâna cu profesorul Radu Florescu”. – conf. univ. dr. Paula Popoiu, managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

„Radu Florescu a contribuit substanţial la modernizarea reţelei muzeale, la perfecţionarea multor specialişti din muzee, la elaborarea legislaţiei patrimoniului, la mai buna organizare a activităţii în domeniul conservării şi restaurării patrimoniului muzeal”. – acad. dr. Georgeta Stoica.

„Vizionarul Radu Florescu a stabilit direcţii urmate de elevii şi emulii săi care au dezvoltat, unii, formele de colaborare interdisciplinară iar alţii i-au călcat direct pe urme. Opera sa evaluată cu înţelegere oferă numeroase teme de reflecţie pe seama instituţiilor de patrimoniu şi a celor care le servesc, punând în discuţie subiecte consistente şi cu lungă valabilitate” – conf. univ. dr. Ioan Opriș.

La vernisaj sunt invitaţi să participe toţi cei care l-au cunoscut pe regretatul muzeograf Radu Florescu, prieteni, foşti studenţi, doctoranzi şi colaboratori. Expoziţia va putea fi vizitată începând cu data de 7 septembrie 2023, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00, în Sala Foaier H.H. Stahl, Şos. Kiseleff nr. 30.

Detalii

Începe:
7 septembrie, 2023
Se termină:
21 septembrie, 2023
Categorie Eveniment:

Organizatori

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” – București
Muzeul Național de Istorie a României – București

Loc de desfășurare

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” – București
Şos. Kiseleff nr. 28 - 30
București, București 011347 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare