Loading Events

« All Events

București: Expoziția „Tadeusz Kantor – artist oriunde și oricând” la Muzeul Național de Artă al României

20 octombrie, 2024 - 9 martie, 2025

Expoziția „Tadeusz Kantor – artist oriunde și oricând”

la Muzeul Național de Artă al României

 

În cadrul Sezonului Cultural Polonia – România 2024-2025,

Muzeul Național de Artă al României (MNAR) în parteneriat cu Institutul Adam Mickiewicz din Varșovia, Muzeul de Artă Contemporana din Cracovia (MOCAK),

Cricoteka (Centrul de documentare a artei lui Tadeusz Kantor)

și Institutul Polonez din București

prezintă în perioada 20 octombrie 2024 – 9 martie 2025

Expoziția

Tadeusz Kantor – artist oriunde și oricând”

Curator dr. Maria Anna Potocka, director MOCAK

Vernisajul va avea loc duminică 20 octombrie 2024, ora 16.00, la Parterul Galeriei Naționale, Calea Victoriei nr. 49-53, București.

 

Tadeusz Kantor (1915-1990) a fost unul dintre cei mai importanți artiști polonezi, cu o contribuție esențială la revoluționarea teatrului polonez și mondial dar și cu o activitate remarcabilă, de avangardă, în domeniul artelor plastice.

Pentru prima dată în România această expoziție va pune în lumină versatilitatea și complexitatea acestui artist prezentând direcțiile principale pe care le-a abordat ca regizor, scenograf,  actor în propriile piese, autor de happening-uri, pictor și teoretician.

Vor fi expuse 25 de lucrări de pictură, asamblaje, sculpturi și decor sculptural pentru piese de teatru din colecția MOCAK și 57 de fotografii realizate în perioada 1980-1990 care documentează piesele sale de teatru, inclusiv portrete fotografice, oferind o perspectivă extinsă asupra acestui creator fascinant.

Pe parcursul expoziției va fi prezentat un bogat program de evenimente conexe co-organizate de Centrul pentru Documentarea Artei lui Tadeusz Kantor – Cricoteka. Astfel, în zilele de 21-25 octombrie 2024 se vor desfășura atelierele cu titlul „Costumul în instrumentarul teatral al lui Tadeusz Kantor”, susținute de Bogdan Renczyński, actor al Teatrului Cricot 2.  În luna februarie a anului 2025, în spațiul expoziției va fi deschisă instalația artistică „Spațiul personal”, având ca fundal fotografiile costumelor pentru teatru ale lui Kantor, sub forma unor diapozitive proiectate. „Spațiul personal” va deveni un loc al întâlnirilor și atelierelor susținute pe parcursul câtorva zile de Justyna Droń, pedagog teatral și creatoarea programului educativ al Centrului Cricoteka. Participanții vor avea posibilitatea să se  relaționeze individual cu costumele lui Tadeusz Kantor, să vopsească țesături, să realizeze colaje, să aplice însemne și să imprime desene.

De asemenea, vor fi organizate proiecții ale pieselor cult realizate de Kantor, de la „Clasa moartă” (1976) până la „Astăzi e ziua mea” (1991). Proiecțiile vor avea loc la MNAR în 25 octombrie 2024, 22 noiembrie 2024, 13 decembrie 2024, 17 ianuarie 2025 și 21 februarie 2025.

Expoziția este cuprinsă și în programul Festivalului Național de Teatru care va avea loc la București, în locații multiple, în perioada 18 – 28 octombrie 2024. Partener : UNITER (https://fnt.ro/2024/)

 

Details

Start:
20 octombrie
End:
9 martie, 2025
Event Category:
Website:
https://www.facebook.com/events/525562510186440/?ref=newsfeed

Organizer

Muzeul Național de Artă al României – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național de Artă al României – București
Calea Victoriei 49-53, București 010063
București, București 010063 Romania
+ Google Map
View Venue Website