Loading Events
 
 

S-a vorbit adesea despre o Românie tributară fenomenului numit „formă fără fond”, sau, cum poate ar spune omul obișnuit, «brânză bună în burduf de câine». Altfel spus, țara noastră a cunoscut, cel puțin în secolul al XX-lea, suficiente inadecvări, hrănind antiteze surprinzătoare chiar şi pentru o singură generație. Trecând pragul acestei expoziții, ne dorim ca Vizitatorul să devină un Explorator, care trebuie să aibă puțin vocabular semantic privind istoria, precum și înțelegere pentru propriile-i imagini în oglindă. Noul proiect expozițional ne dezvăluie un discurs vizual, ce asociază și subliniază bivalența unei selecții de obiecte/fragmente/mărturii ale unei Românii aflată într-o perpetuă schimbare, ca fond și ca formă.

Contradicțiile uluitoare le surprindea în anii 1980 și scriitorul I.D. Sîrbu, care afirma că „preistoria și electronica își dau mâna coborând treptele primăriei”. Desigur, capitala unei țări, modernizată recent și suferindă de identitate neconfigurată deplin, nu putea să fie decât un spațiu recurent al antitezelor: palate lângă colibe; meterhanele lângă Ateneu și Filarmonică; mirosuri amestecate. Iar în ceea ce-i privește pe oameni, iubitori de simboluri, lucrurile sunt cu mult mai amestecate.

Bucureștiul ultimului secol se înfățișează asemenea unei scene, pe care totul se află în mișcare prin dezvoltare edilitară, manufacturală, culturală, politică, apoi avem scena pe care se mișcă consecințele războaielor, ale păcilor, care interferează prin nivelul de trai și sentimente, oameni diferențiați prin statut social, ideologic, cultural, financiar și chiar imaginar. Într-o astfel de lume, de pildă, un obiect banal precum stropitoarea, poate hrăni simboluri poziționate în antiteză: pentru cel care o vinde, este un obiect care-i asigură traiul și, la celălalt capăt, avem o altă imagine, în care aceeași stropitoare se află în continuarea mâinii decorate cu volane și funde a unei fete burgheze ce-și udă-n joacă florile. O stropitoare, o nobilă preocupare vs o stropitoare, ca o muncă istovitoare.

Expoziția este și demersul unui traseu visat spre o societate modernă, integrată în valorile europene, descrise prin școală, tradiție, frumos, dezvoltare, profesii, acționariat, antreprenoriat, și care se îndreaptă discret spre o transformare a valorilor, o răsturnare de roluri în sensul acelorași obiecte/subiecte, poziționate în antitezã, cum ar putea fi, de pildã, o seceră și un ciocan stând de strajă coroanei. De subliniat faptul că au fost câteva generații care au trăit sub semnul ambelor simboluri: coroana în tinerețe vs secera și ciocanul la maturitate. Le întâlneau în manuale școlare, pe steaguri, acte oficiale etc. Ba, chiar, a fost și un scurt moment când timbrele poștale și fiscale aveau peste coroana regalã aplicată ştampila acronimului RPR. Prea repede venise noul regim și nu a fost vreme de modificat simbolul oficial. Și au trecut de la un mod de a trăi liber, deschis oricărei oportunități, la modelarea ideologică a noului partid unic, după 1947.

Palatele, castelele, teatrele, cluburile, restaurantele sunt, încet-încet, înconjurate până la intimidare de blocurile socialiste; peisajul cu trăsuri și promenadă se transformă într-un peisaj nou, definit și în refrenul foarte cunoscut cândva al formației Trio Grigoriu: „Macarale/Râd în soare argintii/ macarale”.

Oamenii care-ți zâmbeau în plină stradă, cu variatele greutăți împinse de viață, au fost înlocuiți de oamenii-marionete din fabrici, care lucrau la foc continuu sâmbete, duminici, de sărbători, și chiar de 31 decembrie, în schimbul trei! Au fost generații care au trăit într-o realitate bivalentă: în anii 1950 sau 1960 aveau acasă imagini cu adolescența sau tinerețea lor, când plănuiau cu totul alte proiecte de viață și, apoi, ceea ce vedeau în oglindă, în fiecare dimineață, prinși în realitatea planificată pentru ei de noul partid.

Astfel rememorăm transformarea a ceea ce a însemnat puterea, averea, știința, poate tot ce-i lipsea omului de rând trăind în cutiile suprapuse ale cartierelor dormitor, populate de oameni privați de confortul căldurii iarna, captivi în cenzură și mentalități până la sufocare; care ajung doar să supraviețuiască, iar al căror dezgheț este un refugiu în imaginar, furie, visare și creație.

În antiteză se ascunde Jocul propagandei, care maschează conflictul (nu în sensul de a-l ascunde, ci de a-i deforma chipul, pentru a nu-i descoperi conținutul), banalizându-l, făcându-l, în orice caz, un posibil cotidian. Aici sunt folosite jocuri de cuvinte eliberatoare, roluri măsluite, răspunsuri prefigurând întrebări, întâmplări de culise și ochi larg deschiși, mândrie care se visează virtute, glorie dirijată, emoții manipulate, sensuri schimbate, minți întunecate proliferând false iluminări. Un cocktail de ritmuri, de mizerie și parfum, conținut social dominat de antiteză, dar propaganda reușește armonizarea într-un mod foarte bizar.

Expoziția alătură obiecte care decorează amintiri, alternăm și alterăm simboluri pentru a crea o antiteză între obiecte, dar și intrinsec. Coroana simbolizează demnitatea puterii, domnia prin forțe superioare, înlocuită apoi de seceră și ciocan. Ciocanul este un instrument de viață și de moarte, este totodată creator și distrugător. El este metoda, stimulează cunoașterea, definind astfel speranța, pe când secera este simbolul ciclului recoltelor, așadar o reprezentare colectivă, apoi moartea și speranța cunoașterii.

În final, înțelegem cât de ușor își reconsideră unii oameni situațiile/avantajele care, deși aflate în antiteză, cel puțin ideologică, dacã nu și morală, ajung din dreapta politică în stânga și invers, iar cuvântul dat este adesea uitat sau reconfigurat într-o promisiune sau eludare, pe când alți oameni, ceilalți, cei mai mulți dintre noi, rămânem captivi într-o îndelungată așteptare.

Cristina Vasiliu, conservator, Biroul de Patrimoniu și Evidență Centralizată – Muzeul Municipiului București

***** EN

Symbols in antithesis

When Illusion desires Power and Knowledge becomes Hope

There has often been talk of a Romania tributary to the phenomenon called “form without substance” or as the average man might say, a “diamond in the rough”. In other words, our country experienced, at least in the 20th century, many inadequacies, feeding surprising antitheses, even for a single generation. Going into this exhibition, we rely on how the Visitor will become an Explorer, who thus must have a grasp on some semantic vocabulary about history and an understanding for his own mirrored images. This new exhibition project reveals a visual discourse, which associates and emphasizes the bivalence of a selection of objects / fragments / testimonies of a Romania caught in perpetual change, as substance and as form.

The astonishing contradictions were captured in the 1980s by writer I.D. Sîrbu, who stated that “prehistory and electronics go hand in hand going down the steps of the city hall”. Of course, the capital of a recently modernized country, also suffering from a completely un-configured identity, could only be a space of recurring antitheses: palaces built next to huts; Turkish music played near the Athenaeum and the Philharmonic; mixed smells. As for the city’s people, lovers of symbols, things are even more heterogeneous.

The Bucharest of the last century looks like a scene in which everything is moving through urban, industrial, cultural and political development. Then we have the scene which features the consequences of wars and of peace, linked to the standard of living and to people’s feelings, people who are differentiated through social, ideological, cultural, financial and even imaginary status. In such a world, a commonplace object such as the sprinkler, for example, can sustain antithetic symbols: for the one who sells it, it is an object that ensures one’s livelihood, while, at the other end, the same sprinkler is portrayed next to the hand decorated with ruffles and bows of a bourgeois girl watering her flowers. So we have two instances of the same item – a sprinkler as an exhausting work vs. a sprinkler as a noble concern.

The exhibition is also the approach of a dream path to a modern society, integrated in European values, described by school, tradition, beauty, development, professions, shareholders, entrepreneurship, and which discreetly aims at a transformation of values, a reversal of roles in the sense the same objects / subjects, positioned in antithesis, such as, for example, a sickle and a hammer standing guard over the crown. It should be noted that there were several generations who lived under the sign of both symbols: the crown in youth vs. the sickle and the hammer in adulthood. They met them in textbooks, on flags, official documents, etc. in fact, it was a brief moment when, on the postal and fiscal stamps, they had over the royal crown the stamp of the acronym RPR. The new regime had come too soon, and there was no time to change the official symbol. And they went from a free way of life, open to any opportunity, to the ideological modelling of the new single party, after 1947.

The exhibition is also an attempt to approach an envisioned path to a modern society, integrated in European values, represented by schooling, tradition, beauty, development, professions, shareholders, entrepreneurship, and that discreetly aims at a transformation of values, a reversal of roles in what concerns the same objects/subjects, positioned in antithesis, such as, for example, a sickle and a hammer, standing guard over the crown. It should be noted that there were several generations who lived under the sign of both symbols: the crown in their youth vs. the sickle and the hammer in their adulthood. They encountered them in textbooks, on flags, official documents and so on. In fact, there was a brief moment when, on postal and fiscal stamps, one could observe the acronym RPR (People’s Republic of Romania) stamped over the royal crown. The new regime had arrived too soon, and there was no time to change the official symbol. After 1947, people went from a free way of life, open to any opportunity, to the ideological modelling of the new single party.

Palaces, castles, theatres, clubs and restaurants are slowly surrounded by socialist blocs until the point of intimidation. The city landscape, once rife with carriages and promenades, changes drastically, populated by cranes and other construction machinery, a landscape defined in the once well-known refrain of the band Trio Grigoriu’s song: “Macarale/Râd în soare argintii, macarale” (“Cranes / Laughing in the sun, silver cranes”).

The people who used to smile at you in the middle of the street, affected by the various hardships of life, were replaced by the ‘puppet people’ working in factories, toiling incessantly, on Saturdays, Sundays, holidays, and even on December 31st, in third shifts. There were generations who lived in a bivalent reality: in the 1950s or 1960s, they had images of their adolescence or youth at home, when they were planning completely different life projects, compared to what they saw in the mirror, every morning, when caught in the reality planned for them by the new party.

Thus we recall the transformation of everything that meant power, wealth, science, maybe all that the common man lacked when living in the overlapping compartments of the communist apartment blocks, populated by people deprived of the comfort of heating during winter, captive in censorship and mentalities to the point of suffocation. People reduced to simple survival, whose only refuge lies in imagination, anger, dreaming and creation.

The Game of Propaganda is hidden in antithesis, which masks the conflict (not in the sense of hiding it, but of distorting its face so as not to reveal its contents), trivializing it, making it, in any case, a possible daily life. This was the place of liberating puns, deceived roles, answers foreshadowing questions, behind-the-scenes stories and wide-open eyes, pride dreaming of virtue, directed glory, manipulated emotions, changed meanings, dark minds proliferating false enlightenment. A cocktail of rhythms, misery and perfume, social content dominated by antithesis, but propaganda manages to harmonize everything in a very bizarre way.

The exhibition brings together objects that decorate memories, alternating and altering symbols to create an antithesis between objects, but also intrinsically. The crown symbolizes the dignity of power, the reign by superior forces, then replaced by the hammer and sickle. The hammer is an instrument of life and death, it is both creative and destructive. It is the method, stimulating knowledge, thus defining hope, while the sickle is the symbol of the harvest cycle, therefore a collective representation, but can also be the symbol of death and the hope of knowledge.

Finally, we understand how easily people reconsider their situations and their advantages, which, although in antithesis, at least ideologically if not morally. From the political right they end up on the left and vice versa, and the given word is often forgotten or reconfigured in a promise or through evasion, while people, others, most of us, remain captive in a long waiting.

Cristina Vasiliu, conservator, Bureau of Heritage and Centralized Inventory – The Bucharest Municipality Museum

Details

Start:
6 October
End:
5 December
Event Category:

Organizer

Muzeul Municipiului București
View Organizer Website

Venue

Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București
Bulevardul Ion C. Brătianu 2, București 030167
București,București030167Romania
+ Google Map

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *