- This event has passed.
București: ghidaj în expoziția Partea nevăzută a colecției Lucia Dem. Bălăcescu, 22 aprilie 2023, Muzeul Colecțiilor de Artă
22 aprilie, 2023
Vă invităm la un ghidaj în expoziția Partea nevăzută a colecției Lucia Dem. Bălăcescu!
Lucia Dem(etriade)-Bălăcescu (1895-1979), reprezentantă de prim rang a picturii moderne românești, a studiat la București și la Paris, fiind activă în cercurile artistice ale vremii, unde își construiește atent imaginea unei persoane excentrice și joviale. Lucia este recunoscută și pentru critica de artă, recenziile de expoziții sau articolele din ziarele mondene, unde admiră sau critică diferite aspecte din viața culturală a orașului.
Stilul său artistic îmbină cu succes elemente de estetică fovistă cu o abordare aparent naivă, înclinată spre imaginar, grotesc sau oniric. Compozițiile sale sunt inspirate din viața urbană și din amintiri personale sau povestite, pe care le transpune într-un cadru al faptului divers. Totuși, la o analiză atentă, privitorul poate observa detalii de critică socială, de reintepretare a realității sau chiar de univers ideatic.

Expoziția prezintă peste o sută de lucrări realizate în timpul studiilor, schițe pentru compoziții, opere mai puțin cunoscute sau lucrări inedite, care nu au fost niciodată incluse în circuitul expozițional. Imaginea artistei este completată de prezentarea lucrărilor de artă într-un discurs expozițional întregit de fotografii și documente, care conferă evenimentului caracterul unei expoziții monografice.
Vă așteptăm!
***
Expoziția Partea nevăzută a Colecției Lucia Dem. Bălăcescu, curatoriată de Liliana Chiriac și Ilinca Damian, este deschisă până pe 30 aprilie 2023 la Muzeul Colecțiilor de Artă, Calea Victoriei, nr. 111.