- This event has passed.
București: Muzeul Naţional al Literaturii Române vă invită vedeți expoziția de artă vizuală „Dualități textile | la intersecția dintre micro și macro”, semnată de Laura Greaca și Livia Greaca, 1 – 30 iunie 2024
1 iunie - 30 iunie
În perioada 1 – 30 iunie 2024 vă invităm să vedeți expoziția de artă vizuală „Dualități textile | la intersecția dintre micro și macro”, semnată de Laura Greaca și Livia Greaca, care ne invită într-o călătorie introspectivă prin intermediul artelor textile contemporane, reflectând asupra existenței umane și a afectelor care însoțesc conștiința vieții și a morții.
„PSYCHE” se prezintă sub forma unei instalații artistice textile, al cărei element recurent este fluturele, un simbol care a însoțit și influențat întreaga cultură a omenirii, inspirând și fascinând încă din Antichitate. Conceptul lucrării se fundamentează pe ideea de eliberare a ființei umane, personificând energia interioară și sufletul acesteia.
Alegerea acestei teme este motivată de rememorarea unor episoade tragice din istoria omenirii, care evocă suferința prizonierilor din lagărele de concentrare. Aceștia, îndeosebi copiii, desenau fluturi cu unghiile sau cu pietre pe zidurile care îi împresurau. Acest act reprezenta presimțirea morții iminente și o exprimare inconștientă a dorinței ca sufletele lor să se transforme în fluturi. Plecând de la acest fapt, se menționează că, timp de mulți ani după Holocaust, au fost frecvent văzuți mii de fluturi coborând pe pământ la Auschwitz și în alte lagăre ale morții.
Instalația artistică devine un omagiu pentru deținuții evrei din lagărele de muncă, ghetouri și lagăre de concentrare, surprinzând angoasa supraviețuirii într-un mediu ostil.
„MICROGRAFII” este o instalație artistică alcătuită din obiecte artistice bi- și tridimensionale. Lucrările prezintă, din punct de vedere formal, suprafețe personalizate prin tehnici și metode tradiționale, dar și neconvenționale domeniului artelor textile, în scopul construirii unor reprezentări plastice supradimensionate ale unor microorganisme care populează mediul celular. Imageria evocată este proprie microbiologiei, agenților patogeni și virusurilor responsabili de propagarea unor maladii, care au produs efecte devastatoare asupra umanității încă din cele mai vechi timpuri, dar și în contemporaneitate. Principala intenție care ghidează acest demers este aceea de a surprinde tensiunea complexă care se instituie între frumusețea exterioară a formelor ilustrate și dramatismul incorigibil al semnificației lor.
Cele două instalații de artă reprezintă proiecte de dizertație coordonate de conf. univ. dr. Daniela Frumușeanu în cadrul Universității Naționale de Artă București.
Laura Greaca și Livia Greaca (n. 1997) sunt artiști vizuali al căror principal mediu de expresie este materialul textil. Absolvente ale Liceului de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea și ale studiilor de licență și master în cadrul Universității Naționale de Artă București, Departamentul Arte Textile și Design Textil, în prezent sunt membre ale Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Arte Decorative. Practica artistică are în centrul său aprofundarea, cercetarea și dezvoltarea tehnicilor tradiționale, dar și neconvenționale din sfera artelor textile. Având în vedere nucleul de semnificații al materialului textil, care derivă tocmai din intimitatea relației sale cu omul și prezența sa ancestrală în existența noastră, acesta devine un mediu extrem de elocvent în ceea ce privește evocarea de concepte, afecte și mesaje artistice.