
- Acest eveniment a trecut.
București: Pescuitorii de gânduri. Amintiri despre pescuit Harta călătoriilor MNLR în muzeele din Capitală | Muzeul Antipa
3 iunie, 2021 - 10 iunie, 2021

Joi, 3 iunie 2021, orele 10.00 – 20.00
Muzeul Antipa, Şoseaua Pavel D. Kiseleff 1
Pescuitorii de gânduri. Amintiri despre pescuit
Harta călătoriilor MNLR în muzeele din Capitală | Muzeul Antipa
Pornind de la cele două versuri celebre ale poetului spaniol Antonio Machado („călătorule, nu există drum, / drumul se face mergând”), vă propunem un nou proiect inedit al MNLR! În fiecare lună, alegem câte un muzeu la care vom poposi timp de o săptămână și unde vom duce povești despre scriitori, relatate chiar de manuscrisele, fotografiile și obiectele acestora. Harta o vom realiza pe măsură ce vom creiona traseul de la un muzeu la altul. La finalul proiectului, va exista o hartă completă și un motiv pentru o căutare de comori prin București.
„Farmecul e în despărțirea desăvârșită de lume și în repaosul complet în care intri. Grijile, preocupările, supărările și durerile adorm. Te-ai apropiat de natura eternă, care te-a luat în stăpânirea ei și te ocrotește ca o mamă”, mărturisea Mihail Sadoveanu în volumul de povestiri Împărăția apelor.
Timp de o săptămână, în perioada 3 – 10 iunie 2021, MNLR va expune la Muzeul Antipa: undița scriitorului Mihai Sadoveanu, manuscrisul său în care ne împărtășește experiența sa la pescuit, mărturisirea lui Vasile Voiculescu despre frumusețea și învățătura acestei îndeletniciri a pescuitului, activitate care îți cere răbdare și îți stârnește dorința de a contempla și a medita, de a evada din forfota orașelor pentru regăsirea liniștii.
Proiect realizat de echipa Programe în colaborare cu departamentul Patrimoniu. Pentru detalii, scrieți la adresa programe@mnlr.ro sau sunați la numărul 0736.598.451 (Gabriela Toma).