- This event has passed.
Bucureşti: Programe pentru adolescenţi la MNAR
23 august, 2008 - 24 august, 2008
Muzeul National de Arta al Romaniei initiaza in luna august o noua serie de programe educative destinate adolescentilor. Tema acestora este „Arta si muzica. Cvartet pe panza I, II” si se desfasoara in zilele de 23 si 24 august 2008, intre orele 15.00-16.00, in Galeria de Arta Romaneasca Moderna si in Galeria de Arta Europeana.
Pentru aceste programe au fost alese patru picturi care vor fi prezentate comparativ cu fragmente muzicale. În fiecare dintre cele două zile, două lucrări de artă vor fi comentate în paralel cu fragmente muzicale, din punctul de vedere al compoziţiei, al surselor de inspiraţie şi al centrului de interes. Printre lucrările selectate se numără şi tabloul lui Achille Émille Othon Friesz, Vedere din port, care reprezintă un peisaj marin. Această lucrare va fi comparată cu fragmente din cântece marinăreşti. Celelate tablouri aparţin lui Jacopo Amigoni, Marcel Iancu şi Hans Mattis Teutsch.
Participanţii vor descoperi motive din artele plastice care se întâlnesc şi în muzică, urmărind evoluţia în paralel a acestor două arte.
Numărul maxim de participanţi: 20
Înscrierea presupune participarea la ambele întâlniri.
Înscrierile se fac la numărul de telefon 314 81 19 sau la adresa de e-mail mirela.radulescu (@) art.museum.ro
Ultima zi de înscriere pentru program este joi, 21 august, orele 14.00.
Tarif: 4 lei / persoană / program
Programele nu se adresează claselor de liceeni, ci participanţilor cu înscriere individuală. În măsura în care un grup de liceeni este interesat să participe (cu sau fără un cadru didactic), ne poate contacta pentru a se programa în alte zile decât cele menţionate.