Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Bucureşti: Seratele Muzeului Naţional de Istorie a României „Bucureştii la primul claxon”

24 septembrie, 2011 - 31 octombrie, 2011

 

Muzeul Naţional de Istorie a României invită din nou publicul să petreacă o seară aparte, plină de surprize, în cadrul evenimentului muzeal „Bucureştii la primul claxon”, ocazionat de vernisajul expozitiei cu acelaşi nume, realizată cu sprijinul Muzeului Tehnic Naţional „Dimitrie Leonida”, Muzeului de Istorie Galaţi şi Muzeului Mixt Tecuci, care va prezenta publicului primul automobil înmatriculat în Bucureşti, în anul 1900. Maşina, marca Herstal, fabricată la Liege în Belgia, face parte dintr-o serie de 47 de automobile produse de constructor, la Bucurişti ajungând cea cu nr. 40. În lume mai există doar câteva exemplare.

Automobilul a aparţinut lui Bazil C. Assan, un personaj extrem de interesant – primul român care a explorat regiunile arctice şi primul român care a făcut o călătorie în jurul lumii. În expoziţie, vizitatorii vor găsi date interesante despre proprietarul maşinii, despre istoria automobilismului în România şi istoria transportului românesc, precum şi multe alte surprize.

Evenimentul, susţinut de postul TV Viasat History şi organizat în colaborare cu agenţia Oyster & Zax, va avea loc sâmbătă, 24 septembrie 2011, la sediul MNIR, important monument istoric al Bucureştilor, edificiu cunoscut în trecut sub numele de Palatul Poştelor, situat pe Calea Victoriei nr.12, în Centrul Istoric al Capitalei. La organizarea evenimentului participă cu exponate speciale şi Muzeul Tehnic Național „Dimitrie Leonida”, Muzeul de Istorie Galaţi, precum şi Muzeul Mixt Tecuci.

Începând cu orele 19.00 şi până după miezul nopţii, vizitatorii Muzeului Naţional de Istorie a României vor putea parcurge expoziţiile permanente şi temporare ale muzeului, beneficiind de ghidaje gratuite din oră în oră, şi vor asista la concerte special organizate, momente de teatru după I.L. Caragiale şi alte momente culturale interesante.

Accesul publicului în muzeu este liber, astfel încât un număr cât mai mare de vizitatori vor participa la momentele artistice şi vor descoperi expoziţiile permanente şi temporare ale Muzeului Naţional de Istorie a României.

„Muzeul Naţional de Istorie a României are plăcerea să invite publicul bucureştean la o serată muzeală specială, dedicată istoriei Bucureştiului şi începuturilor automobilismului în Capitală şi, de fapt, în România. Participanţii se vor delecta cu un program cultural variat şi atractiv. Ne dorim să aducem aproape de această instituţie muzeală de referinţă cât mai multe categorii de public interesat de patrimoniul şi cultura naţională – desigur, într-un cadru ambientat de momente artistice de calitate,” a declarat dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României.

Programul cultural al seratei cuprinde:

ü Momente de teatru prezentate de Compania de Teatru Elementalii – selecţii din Momente şi Schiţe de I.L. Caragiale, precum şi momente din piesa O Noapte furtunoasă, de Caragiale

Compania de Teatru Elementalii reuneşte actori tineri şi foarte talentaţi, deja remarcaţi în spectacole speciale, precum şi în proiecte realizate în colaborare cu instituţii de cultură şi artă de prim rang. Artiştii Smaranda Găbudeanu, Andreea Sandu, Claudia Croitoru, Cristian Martin şi Gabriel Vodnar reprezintă nucleul companiei. Elementalii oferă spectacole neconvenţionale, eliminând barierele dintre arta actorului, arta mânuitorului de păpuşi şi marionete, dans, muzică, arte vizuale. Stilul matematic şi gag-urile în cascadă sunt completate de libertatea improvizaţiei într-o formulă unică de joc, deja recunoscută ca aparţinând actorilor din compania Elementalii şi reuşind să încânte atât criticul rafinat, cât şi spectatorul care asistă pentru prima dată la o reprezentaţie teatrală.

ü Recital de muzică instrumentală de început de secol XX, susţinut de muzicienii din cvintetul de coarde Caprice

Cvintetul de coarde Caprice reuneşte muzicieni recunoscu ţi, de prim rang, cu un repertoriu muzical deosebit, dedicat iubitorilor de muzică şi frumos: Hortensia Orcula – vioara I, Mariana Mustăţea – vioara I, Anca Sîrbu – vioara II, Gabriela Panaitiu – violă şi Gerda Stoian – violoncel.

ü Concert vocal de muzică românească din secolul trecut, susţinut de artista Adriana Dr ăguţ

Actriţa şi cântăreaţa Adriana Drăguţ este cunoscută publicului din rolurile de succes pe care le-a interpretat în spectacole precum musical-urile „Chicago” – jucat la Teatrul Naţional I.L.Caragiale, şi „Supermarket”, regizat de Theo Herghelegiu, precum şi din spectacole montate la Teatrul Naţional de Operetă, Teatrul de Comedie, Teatrul Nottara, dar şi din spectacole independente. Roluri foarte populare a jucat cu mare succes în seriale TV precum „Om bogat, om sarac” şi multe altele. Vocea sa de excepţie şi talentul muzical au făcut-o pe Adriana să abordeze şi acest domeniu al artei, cu la fel de mult succes.

Mai mult decât atât, publicul participant la eveniment va fi invitat să se bucure şi de:

ü Cafenea mobilă aflată pe peronul Muzeului Naţional de Istorie a României

ü Fotografiere în costume de epocă în studioul special amenajat

 

Expoziţii permanente şi temporare:

ü Exponatul lunii: Expoziţia Bucureştii la primul claxon – expoziţie temporară

Exponatul principal este primul automobil înmatriculat în Bucureşti, în anul 1900. Maşina, marca Herstal, va fi oferită spre vizionare publicului timp de o lună, în lobby-ul principal al Muzeului Naţional de Istorie a României.

ü Expoziţia „Muzeele din România între clasic şi modern. Proiecte muzeale (1990–2010)“

Expoziţia prezintă efortul de modernizare a muzeelor din România, în acord cu cerinţele noii muzeografii. Ea reuneşte proiecte de arhitectură, elemente de mobilare spaţială, propuneri şi soluţii muzeo-tehnice – toate abordate şi realizate prin conlucrarea dintre arhitecţi, designeri, muzeografi, conservatori şi restauratori. Prin tematica sa expoziţia se adresează deopotrivă specialiştilor, dar şi publicului larg oferind o imagine de ansamblu a menirii muzeului contemporan în România. Dincolo de cunoaşterea directă a unei stări de fapt, expoziţia are în intenţie şi generarea unui cadru pentru dialog pro-activ şi dezbatere fundamentată în legătură cu priorităţile şi modalităţile de modernizare în muzeele româneşti.

ü Avon, de la istorie la inovaţie – expoziţie temporară

Expoziţia reprezintă o scurtă incursiune în istoria de 125 de ani a companiei AVON, pornind de la 1886, anul în care se naşte California Perfume Company şi până în zilele noastre. Surpriza o reprezintă însă exponatele şi mai ales vechimea lor. Veţi putea descoperi broşuri AVON din perioada 1920, respectiv 1960 precum şi produse în amabalaje fermecătoare din perioada 1900 – 1960. Publicul larg va putea descoperi identitatea brandului AVON la Muzeu Naţional de Istorie a României în perioada 15 septembrie – 15 octombrie 2011.

ü Tezaurul Istoric, expoziţie permanentă. În sala Tezaurului Istoric sunt expuse peste 3000 de piese deosebite (unele unicat), realizate din metale şi pietre preţioase aparţinând unor civilizaţii care au existat de-a lungul timpului pe teritoriul actual al ţării noastre sau ilustrând evenimente şi activitatea unor personalităţi istorice din vremurile trecute.

ü Lapidarium – Copia Columnei lui Traian, expoziţie permanentă. Expoziţia permanentă din Lapidarium este amenajată într-o aripă special construită la sfârşitul anilor ’60 ai secolului trecut, astfel încât să poată fi expuse aici copia la scară naturală a bazei Columnei lui Traian şi copii după toate scenele înfăţişate pe acest monument excepţional al antichităţii, cât şi monumente epigrafice şi arhitectonice datând din epoca antică şi din evul mediu, toate plasate într-o expunere cronologică.

Un eveniment susţinut de: Viasat History

Parteneri: Oyster&Zax, Asigura, Istorie si Civilizatie

Parteneri media: Dilema Veche, Historia, Kamikaze, port.ro, Metropotam, Şapte Seri, hipmag.ro, OnlineGallery.ro, CalendarEvenimente.ro, Comunicatedepresă.ro, Istorie şi Civilizaţie, Bucharest Herald, Editura CD Press

*****

Muzeul Naţional de Istorie a României continuă astfel ciclul de serate muzeale iniţiat din această vară, evenimente culturale ce au loc în ultima sâmbătă a fiecărei luni, din iunie şi până în octombrie 2011.

Muzeul Naţional de Istorie a României deţine un bogat patrimoniu (incluzând peste 650.000 piese, un număr care sporeşte anual şi între care se numără obiecte remarcabile), organizat în următoarele colecţii: Ceramică, Lapidarium – Tegularium, Numismatică, Filatelie, Medalistică-Sigilografie, Tezaur, Manuscrise, Tipărituri, Artă plastică, Artă decorativă, Fototecă istorică, Stampe, Hărţi, Obiecte şi ustensile din metal, Armament şi echipament militar, Textile şi Mobilier. Prin colecţiile sale, Muzeul Naţional de Istorie a României deţine un fond foarte valoros de bunuri de patrimoniu mobil care ilustrează toate perioadele semnificative din trecutul poporului român, cât şi din vremea unor civilizaţii care au existat în vechime pe actualul teritoriu al ţării noastre.

 

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm contactaţi:

MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI
Secţia Educaţie, Relaţii Publice, Marketing şi Organizare Expoziţii
Tel./fax. 021 – 311.33.56; Tel. 021 – 315.82.07 / int. 1008, 1015; E-mail: pr.mnir@gmail.com
http://www.mnir.ro, http://www.facebook.com/pages/MNIR, http://twitter.com/MNIR_

Details

Start:
24 septembrie, 2011
End:
31 octombrie, 2011
Event Category:
Event Tags:
, , ,

Organizers

Muzeul Național de Istorie a României – București
Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” – București
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați
Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci

Venue

Muzeul Național de Istorie a României – București
Calea Victoriei nr. 12, sector 3
București, București 030026 Romania
+ Google Map
View Venue Website