Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: [Târg] Amintiri din lada cu zestre Muzeul Național al Țăranului Român

22 octombrie, 2021 - 24 octombrie, 2021

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă la „Târgul cu antichităţi ţărăneşti – Amintiri din lada cu zestre”, deschis de vineri, 22, până duminică, 24 ale lunii lui Brumărel, de la orele 10 de dimineață, până la 6 seara.
Lada de zestre era aşezată la loc de cinste în casele bunicilor, aducându-ne nouă, tuturor, poveşti şi amintiri dintr-un alt timp, despre alţi oameni, despre o lume a satului care, din păcate, dispare pe zi ce trece.
Cu poveşti şi amintiri dintr-alte vremuri, obiectele în care se regăsea satul de altădată, au ajuns să fie rar întâlnite. Chiar dacă prezentul aduce cu sine schimbări rapide, influenţând gustul pentru obiectele de mobilier şi pentru felul în care oamenii îşi decorează casele, e bine să amintim, măcar din când în când, de aceste obiecte care ne-au încântat copilăria şi de care ne leagă atâtea amintiri, pentru ca şi cei mai tineri să înţeleagă şi să aprecieze tradiţiile şi obiceiurile care ne identifică drept români.
O ladă de zestre încărcată de mister, din care ieşeau la iveală valuri felurite de pânză, ia bunicii atât de delicată şi migălos cusută, broboadele de mers la biserică, sumanul bunicului, scoarţele şi macaturile „din zestre“. Şi cu adevărat era plină de taine pentru că, odată deschisă, trezea amintiri, te ducea cu gândul la întâmplări de demult, la oameni care au fost şi nu mai sunt, la o lume pe care, dacă aveai noroc, o puteai descoperi doar din poveştile spuse de bătrâni, în nopţile de iarnă.
În perioada 22 – 24 octombrie 2021, la Muzeul Național al Țăranului Român vor veni aproximativ 50 de colecționari și anticari, cu lucrurile vechi, cu parfum de poveste. Obiecte din lemn, ceramică, țesături, împletituri, jucării, podoabe, icoane și multe, multe alte lucruri frumoase le puteți admira şi tocmi, în miez de toamnă, la Muzeul de la Șosea.
Nu vor lipsi nici bunătățile precum prăjiturile de casă, cozonacii, turta dulce, mierea de albine ori ierburile de leac, dar nici tradiționala țuică.
Vizitatorii sunt invitați, de asemenea, să răsfoiască, să citească și să-și îmbogățească biblioteca cu publicațiile Muzeului: cărți cu teme etnologice, cărți-obiect, albume ori revista Martor.
Prețul biletului de intrare la târg: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți – 2 lei. Biletele pot fi achiziţionate şi online de pe www.booktes.com
Organizatorul târgului: Muzeul Național al Țăranului Român / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu (Secția Educație muzeală)
***
Parteneri media ai MNȚR: TVR, Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, www.agerpres.ro, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, www.onlinegallery.ro, http://www.xn--cooperativaurban-d3b.ro/, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, www.iqool.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, Terra Magazin.
***
Accesul la eveniment se face pe baza „certificatului verde”. Vă rugăm să respectați normele de distanțare și să manifestați responsabilitate față de sănătatea dumneavoastră și a celorlalți.

Details

Start:
22 octombrie, 2021
End:
24 octombrie, 2021
Event Category:

Organizer

Muzeul Național al Țăranului Român – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național al Țăranului Român – București
Şoseaua Kiseleff 3
București, București 011341 Romania
+ Google Map