Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: TÂRGUL „100 DE TRADIȚII ROMÂNEȘTI” 2 – 4 iulie 2021, orele 10.00 – 19.000, Muzeul Național al Țăranului Român

2 iulie, 2021 - 4 iulie, 2021

TÂRGUL 100 DE TRADIȚII ROMÂNEȘTI
2 – 4 iulie 2021, orele 10.00 – 19.00
Intrarea este liberă!
Păstrând spiritul autentic al sărbătorilor populare româneşti, meşterii prezenţi la acest târg îi aşteaptă pe bucureşteni cu sumedenie de lucruri create de ei cu multă pricepere şi mult suflet: icoane pictate pe lemn și pe sticlă, zgărdane şi cingători cu mărgele, covoare ţesute la război, măști populare, ii și fețe de masă cusute manual, obiecte pentru gospodărie din lemn cioplit sau din alamă, vase de ceramică pictate cu motive tradiționale.
Cei care doresc să se bucure de obiecte unicat făurite de artizanii veniţi la târg pot admira și târgui vestimentaţie cu broderie manuală, bijuterii din argint, genți și încălțăminte din piele naturală, uleiuri și creme din lavandă, cosmetice handmade, dar și îmbrăcăminte din bumbac pentru copii și jucării croșetate din lână.
Oferta gastronomică este foarte bogată: preparate din carne făcute după rețete străvechi, brânzeturi proaspete de capră și cașuri maturate în coajă de brad, pâine cu maia, fructe și legume de la producători, diverse sortimente de miere și tincturi, țuică de prune, vinuri, plăcinte de casă și chiroști, turtă dulce, înghețată artizanală. Nu vor lipsi delicatesele preparate de „Casa Tanti Maria”. Din cele peste 150 de produse ale familiei din Lunca Gârții, 22 sunt atestate „produs montan”. Amintim doar dulceața de fragi și de nuci verzi, zacusca de bureți și cea de ciuciuleți, siropurile de cătină și de brad. Restul le puteți descoperi și degusta la târg.
Anticarii expun obiecte foarte vechi, aparţinând vieţii de la ţară: lăzi de zestre, dulăpioare, copăiţe, costume populare din toate zonele etnografice ale ţării, unelte pentru ţesut sau pentru lucrat pământul.
Mâncăruri delicioase vor fi proaspăt gătite, iar berea artizanală rece va stinge setea zilelor calde ale lunii lui Cuptor. Meniul bucătarilor este pentru toate gusturile: ciolan de porc la cuptor, sărmăluțe la ceaun, gulaș de vită, ardei umpluți, păstrăv fript pe plită.
Vă așteptăm cu drag!
Photo credit: Vladimir Bulza

Detalii

Începe:
2 iulie, 2021
Se termină:
4 iulie, 2021
Categorie Eveniment:

Organizator

Muzeul Național al Țăranului Român – București
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național al Țăranului Român – București
Şoseaua Kiseleff 3
București, București 011341 Romania
+ Hartă Google