- This event has passed.
București: A început ediţia cu numărul 12 a proiectului 5 licee 5 muzee, dedicat elevilor din Bucureşti
27 februarie, 2019 - 1 iunie, 2019
A început ediţia cu numărul 12 a proiectului 5 licee 5 muzee, dedicat elevilor din Bucureşti. Lansarea a avut loc miercuri, 27 februarie, la Colegiul Tehnic Mihai Bravu.
Devenit tradiţie pentru şcolile din capitală, 5 licee 5 muzee este un proiect educaţional pentru elevii de liceu, prin care se încurajează participarea tinerilor la manifestări culturale. Până în luna iunie, elevii din alte cinci licee vor beneficia de vizite gratuite la cinci muzee din Bucureşti, fiind provocaţi şi la un concurs online de cultură generală.
ECDL ROMANIA alături de partenerii săi, Primăria Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, împreună cu cele cinci muzee partenere care au dat curs invitaţiei de a-şi deschide porţile pentru liceeni, Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, Muzeul de Artă Veche Apuseană Ing. Dumitru Furnică – Minovici, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti şi Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I, au dat startul celei de a 12-a ediţii 5 licee 5 muzee.
La ediţia de anul acesta a proiectului 5 licee 5 muzee, ce se va desfăşura în perioada februarie – iunie 2019, vor fi implicaţi alţi 250 de elevi din alte 5 licee din Bucureşti: Liceul Teoretic Nicolae Iorga, Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, Colegiul Naţional Victor Babeş, Colegiul Naţional de Arte Dinu Lipatti şi Colegiul Tehnic Mihai Bravu, gazda evenimentului de lansare.
Cele 5 muzee partenere pentru această ediție, care îi vor provoca pe liceeni la concursul online de cultură generală sunt: Muzeul de Artă Veche Apuseană Ing. Dumitru Furnică – Minovici, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti şi Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I.
În cadrul conferinţei de deschidere a proiectului, s-a lansat şi un al doilea concurs pentru elevi. Tinerii sunt încurajaţi să contribuie la o pagină cât mai activă pe site-ul web al unei reţele de socializare, astfel încât fiecare liceu să reuşească să promoveze unul dintre muzeele partenere, prin activităţile educaţional-culturale la care vor lua parte pe parcursul acestui proiect. Astfel, le vor trezi apetitul pentru a vizita muzee cât mai multor colegi, profesori sau prieteni.
Lansarea celei de a 12-a ediţii 5 licee 5 muzee a avut loc alături de elevii şi profesorii implicaţi în etapa actuală, precum şi împreună cu reprezentanţi ai celor 5 muzee partenere, care le-au adus în atenţie elevilor temele vizitelor ghidate de anul acesta. Evenimentul a fost organizat şi susţinut de ECDL ROMANIA cu sprijinul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, al Primăriei Municipiului Bucureşti şi al celor 5 muzee partenere.
5 licee 5 muzee şi-a propus să declanşeze mai întâi în rândul tinerilor o epidemie socială de vizitare a muzeelor, sub forma unui concurs între 5 licee din capitală. Lansat în anul 2008, proiectul a avut un impact pozitiv atât în rândul elevilor cât şi a profesorilor şi astfel, organizatorii împreună cu partenerii au fost încurajaţi să continue. Acum, la startul celei de a 12-a ediţii, 3000 de liceeni din 60 de şcoli bucureştene au fost implicaţi în acest proiect.
Pentru detalii suplimentare, vă rugăm contactaţi: Elena Chiru, Coordonator Proiect, Tel.: 0213169922, E-mail: elena.chiru@ecdl.ro
www.facebook.com/5licee5muzee