- This event has passed.
București: Expoziție foto despre puterea cooperării culturale în Balcani – Clubul Țăranului
29 octombrie, 2018 - 29 noiembrie, 2018
Când Prizren depășește granițele: DokuFest
Expoziție foto despre puterea cooperării culturale în Balcani
29 octombrie – 29 noiembrie 2018
Clubul Țăranului
O expoziție foto organizată de Monica Andonie și Ioan Suhov (România), cu sprijinul echipei DokuFest și finanțată de Kosovo Open Society Foundation (KFOS) în cadrul Festivalului de film antropologic „Culese din Balkani” ediția a 4-a.
Dezintegrarea violentă a fostei Iugoslavii a lăsat în urmă multiple granițe. Unele dintre acestea sunt contestate chiar și în prezent. În ultimii ani, cooperarea culturală între toate statele din Balcani a înflorit, fiind create noi spații de exprimare artistică, între granițe și chiar dincolo de granițele reale sau „imaginate”. Dar au proiectele culturale puterea de a depăși granițele profund înrădăcinate în memoria oamenilor din regiunea noastră?
Vă invităm să descoperiți cel mai nou stat din Europa, care și-a declarat independența față de Serbia la 17 februarie 2008. Zece ani mai târziu, situația politică a acestei țări este una dintre cele mai complexe din Balcani. Kosovo este unul din teritoriile fostei Iugoslavii marcate de conflicte interetnice. După războiul din 1999 s-a aflat sub administrația Misiunii Națiunilor Unite (UNMIK), creată prin Rezoluția Consiliului de Securitate 1244.
Vă invităm să descoperiți a doua cea mai tânără națiune din lume, atât din punct de vedere politic, cât și demografic. Cu 53% din populație sub 25 de ani, Kosovo este cea mai tânără națiune din Europa. În capitala Priștina, vârsta medie este 28 de ani.
Vă invităm să descoperiți cele mai dificile relații cu granițele. În prezent, cea mai discutată problemă în rândul numeroșilor tineri din Kosovo este cea referitoare la granițe. De la înțelegerea la acceptarea acestora sau chiar simplul proces de traversare. Din pricina regimului strict de viză, încă aflat în vigoare, tinerii din Kosovo sunt practic izolați de restul Europei. Aceștia vor să călătorească în orașele din Europa, să-și viziteze familia și prietenii care locuiesc dincolo de granițe. Nu au neapărat intenția de a emigra, ci mai degrabă este vorba despre libertatea de a călători ca oricare alt tânăr din Europa. Este despre libertatea de a descoperi lumea și de a-i experimenta frumusețile, particularitățile, aromele. Iar aceste restricții financiare, administrative și simbolice stau în calea lor.
Vă invităm să descoperiți „DokuFest”, cel mai mare eveniment cultural din Kosovo și unul dintre cele mai mari de acest fel din Sud-Estul Europei, care a încercat să rezolve toate aceste probleme de mai sus. Acest eveniment cultural unic reușește să șteargă cumva toate acele granițe suprapuse care încă persistă în Europa zilelor noastre. Și o face în fiecare vară, în luna august, prin mijloace de cooperare culturală, în pitorescul oraș istoric Prizren (considerat capitala culturală a Kosovo), atrăgând numeroși artiști internaționali și regionali.
De la înființarea sa în 2002, Festivalul Internațional de Documentar și Scurtmetraj „DokuFest” îi ajută pe tinerii din Kosovo (fie ei artiști sau membri ai publicului larg) să depășească granițele. În fiecare an, festivalul umple cinematografele și spațiile de proiecție improvizate în jurul centrului istoric al orașului Prizren, cu o selecție de peste 200 de filme documentare, selectate atent din întreaga lume. Festivalul a devenit cunoscut pentru că oferă o experiență culturală unică și complexă, pentru atmosfera sa plină de viață, pentru entuziasmul uimitor manifestat de locuitorii și vizitatorii orașului, precum și pentru cei peste 150 de voluntari care lucrează în echipa de organizare. Expoziții fotografice documentare, dezbateri culturale, întâlniri cu artiști renumiți, ateliere de film și evenimente muzicale pline de viață sunt, de asemenea, parte a festivalului de 9 zile. Vă invităm în să vă bucurați de expoziția foto și de toată această magie a „experienței Dokufest” și poate chiar să vă rezervați un loc în agendă pentru perioada 2-10 august 2019, când va avea loc a XVIII-a ediție a „DokuFest”, pentru a vedea și a simți pe propria piele felul în care Prizren depășește granițele.
**************************
When Prizren is crossing the borders: DokuFest
Photo Exhibition on the power of cultural cooperation in the Balkans
29th of October – 29th of November
Clubul Țăranului (Bucharest, Romania)
The violent dissolution of the former Yugoslavia left behind multiple borders. Some of them are still contested till this day. In recent years, cultural cooperation among all the countries in the Balkans had flourished and created new spaces for artistic expression, in-between borders and even far beyond all real or ‘imagined’ borders. But can cultural projects have the power to transgress borders that are deeply rooted in the minds of people in our region?
Meet the newest country in Europe, that declared its independence from Serbia on 17 of February 2008. Ten years later, the country’s political situation is among the most complex in the Balkans. Kosovo is one of the Ex-Yugoslav territories which have been marked by ethnic conflicts. After the war in 1999, Kosovo was administered by the United Nations Interim Administration Mission in Kosovo (UNMIK) under the United Nations Security Council resolution 1244.
Meet the world second youngest nation, both politically and demographically. With 53 percent of its people under the age of 25, Kosovo also has the youngest population in Europe. In Pristina, the capital, the average age is 28.
Meet the most problematic relation with borders. Nowadays, the most discussed topic when it comes to the large number of youth in Kosovo is still the one about borders. Understanding borders, accepting borders, but also the simple fact of just crossing borders. Due to the visa restrictions that are still in place, the youth of Kosovo is facing isolation from the rest of Europe. They want to see European cities, and visit family and friends abroad. They do not necessarily want to emigrate, but would like at least to have the freedom to choose to travel like other young people in Europe. To discover the world and experience its flavours, and they have to face financial, administrative and symbolical restrictions to do that.
Meet DokuFest, the biggest cultural event in Kosovo and one of the largest of its kind in South East Europe, that came as an alleviation to all that hustle. This one of a kind cultural event manages somehow to erase all those various layers of borders that still persist in Europe nowadays. And it does that every summer in the month of August, through the means of cultural cooperation, in the picturesque and historical town of Prizren (considered the cultural capital of Kosovo), which attracts numerous international and regional artists.
Since its foundation back in 2002, the International Documentary and Short Film Festival DokuFest is crossing borders for the youth of Kosovo, for artists and large audiences alike. Each year the festival fills the cinemas and improvised screening venues around the historic city center of Prizren, with a selection of more than 200 hand-picked documentary films from around the world. The festival became known for offering a unique and complex experience, for its lively atmosphere, for the amazing enthusiasm that grasps the city and its people, and also for more than 150 volunteers working for the festival. Documentary photo exhibitions, cultural debates, renown artists’ encounters, film-making master classes and lively music events are also part of the 9-days festival. We invite you in the following photo exhibition to take a glimpse of all this magic in ‘the Dokufest experience’ and maybe book your agenda for 2-10 August 2019 for its XVIII edition, to see with your own eyes and feel how Prizren crosses borders.
The Photo Exhibition is curated by Monica Andonie and Ioan Suhov (Romania) with the support of Dokufest team, funded by Kosovo Open Society Foundation (KFOS) and it is part of the anthropological film festival „Culese din Balkani”, 4th edition.