Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: Observator cultural continuă seria de întîlniri între liceeni şi scriitori români, iniţiate în luna mai 2017, avînd-l ca invitat pentru ediția din luna octombrie a Observator Lyceum pe Cristian Fulaș, autorul romanului Fîșii de rușine

19 octombrie, 2018 @ 19:30 - 20:30 EEST

Observator cultural continuă seria de întîlniri între liceeni şi scriitori români, iniţiate în luna mai 2017, avînd-l ca invitat pentru ediția din luna octombrie a Observator Lyceum pe Cristian Fulaș, autorul romanului Fîșii de rușine (Editura Gestalt Books, 2015, ediția I, Editura Polirom, 2018, ediția a II-a) și al volumului de nuvele Cei frumoși și cei buni (Editura Polirom, 2018). Evenimentul va avea loc vineri, 19 octombrie, de la ora 19.30, la Muzeul Național al Literaturii Române (strada Nicolae Crețulescu nr. 8, București), iar intrarea este liberă. Moderator: Carmen Muşat, redactor-şef al revistei Observator cultural.

Invitaţii ediţiilor anterioare au fost: Octavian Soviany, laureatul Premiului Observator Lyceum, în 2016, pentru romanul Moartea lui Siegfried (Editura Cartea Românească), sculptorul Mircea Roman (cel care realizează trofeul Observator Lyceum), Bogdan-Alexandru Stănescu și Vlad Zografi (cîştigător al Premiului Observator Lyceum pentru proză la Gala Premiilor Observator cultural 2017, pentru romanul Efectele secundare ale vieții, Editura Humanitas), Veronica D. Niculescu, autoarea romanului O vară cu Isidor (Editura Polirom, Colecția Junior – coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu –, 2017), Ana Maria Sandu, cu volumul Pereţi subţiri (Polirom, 2017), Răzvan Petrescu, autorul volumului de proză scurtă Mandarina (Curtea Veche, 2017), cîştigător al Premiului pentru Proză la Gala Premiior Observator cultural 2018 şi al Premiului Naţional de Proză acordat de Ziarul de Iaşi.

La eveniment – organizat de revista Observator cultural și susținut de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Alpha Bank – participă elevi de la licee din București, unii dintre ei membri ai juriului care acordă Premiul Observator Lyceumpentru proză, inițiat în 2016 și decernat anual, în cadrul Galei Premiilor Observator cultural.

În dezbatere se vor afla două volume de Cristian Fulaș, publicate anul acesta la Editura Polirom: Cei frumoși și cei bun și Fîșii de rușine, ediția a II-a, revăzută. Cei frumoși și cei buni cuprinde cinci nuvele, a căror temă comună este alienarea contemporană. „Volumul recent de proze scurte reprezintă un punct de cotitură în scrisul său: aici se face trecerea de la un tip de discurs, homodiegetic, parțial autoficțional, care a dat rezultate excelente în Fîșii de rușine și După plîns, la altul, elastic, mereu în repliere, mereu adaptat la situație. Cristian Fulaș și-a pregătit instrumentele pentru ceea ce urmează: este, după mine, unul dintre prozatorii contemporani cu cele mai mari posibilități stilistice, mai ales. Pe spații ample, uriașele lui calități și, mai ales, flerul de a adecva permanent stilul la temă pot duce la capodoperă.“ (Bogdan Crețu)

Fîșii de rușine, cartea cîștigătoare a Premiului pentru Debut în cadrul Galei Premiilor Observator cultural 2016, este un roman al introspecției sincere și autoironice, o radiografie a ratării. „Romanul lui Cristian Fulaş este o cronică sui-generis a unui război personal cu instabilitatea, cu dependenţa, cu nesiguranţa, cu demonii care bîntuie existenţa personajului principal – un tînăr bătrîn, «o adunătură de bucăţi sparte de porţelan tremurător». Cu o construcţie narativă pe cît de simplă, pe atît de elaborată, Fîşii de ruşine spune povestea unei dureroase şi îndelungate învieri, după o dramatică peregrinare prin bolgiile infernului. De la tristeţe la disperare, de la singurătate la ruşine, nimic nu rămîne netrăit în acest intens roman al descompunerii şi recompunerii morale şi existenţiale.“ (Carmen Mușat)

Cristian Fulaș (n. 1978, la Caracal) a absolvit Facultatea de Litere – Universitatea din Bucureşti, apoi Studii Aprofundate de Teoria Literaturii. Debutează în 2015 cu Fâșii de rușine – Gestalt Books (Premiul Observator Cultural pentru Debut; Premiul Colocviilor Liviu Rebreanu; Premiul revistei Accente; Nominalizat la Premiile USR pentru Debut; nominalizat pentru Cartea Anului, Ziarul de Iași). Fragmente din Fâșii de rușine s-au tradus în: franceză, italiană, germană, engleză, bulgară, croată, suedeză, maghiară. În 2015 publică Jurnal de debutant, Editura Tracus Arte. În 2016 publică După plâns, Casa de editură Max Blecher – Gestalt Books, nominalizată la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iași. În 2017 publică Cei frumoși și cei buni, Editura Polirom. În 2018 romanul Fâșii de rușine e reeditat de Editura Polirom. Tot în 2018 publică Povestea lui Dosoftei, Editura Muzeelor Literare, Muzeul Național al Literaturii Iași.

Cristian Fulaş este şi traducător, a tradus aproximativ cincizeci de titluri din engleză, italiană și franceză. Dintre ele, amintim: Cristophe Bataille – Visul lui Machiavelli; Mathias Énard – Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți; Mathias Énard – Busola; Jenny March – Mituri Antice; Alain Prost – Istoria Relațiilor Internaționale; Gianni Francesetti – Aplicații clinice ale psihoterapiei Gestalt; Stephane Mallarmé – Igitur. O aruncar de zaruri; Mark Forsyth – O scurtă istorie a beției

Details

Date:
19 octombrie, 2018
Time:
19:30 - 20:30 EEST
Event Categories:
,

Organizer

Muzeul Național al Literaturii Române – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național al Literaturii Române, (MNLR) – str. Nicolae Crețulescu 8
Nicolae Crețulescu 8
București, București Romania
+ Google Map