Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: Premiera spectacolului „Nichita, Visând, Visare” la Casa Filipescu Cesianu

13 aprilie, 2019

Muzeul Municipiului București vă invită sâmbătă, 13 aprilie 2019, ora 19.30, la PREMIERA spectacolului „Nichita. Visând…Visare…”.
Cu actrița Irina Movilă și Andrei Cavassi – violoncel. Spectacolul poate fi vizionat la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr. 151).

”Mărturisesc că mi-e teamă de încercarea aceasta, de întâlnirea aceasta disproporționată între înțelegerea și simțirea mea, atâta câte e, și sufletul pulsând în orice cuvânt al acestui uriaș spirit. Am senzația unei generozități pe care nu am cum să o ating, intuiesc zvârcolirea căreia nu am cum să-i dau trup, pipăi iubirea pe care nu am destul ca să o transfigurez, mă scufund în strălucirea unei iluminări orbitoare”, acestea sunt cuvintele prin care creatoarea spectacolului, actrița Irina Movilă descrie întâlnirea sa cu extraordinarele versuri ale lui Nichita Stănescu, pe care le va rosti susținută de Andrei Cavassi la violoncel.

Intrare 20 lei. Biletele pot fi achiziționate în ziua spectacolului, începând cu ora 10.00, și includ vizitarea expoziției permanente „Muzeului Vârstelor – de la copilărie la senectute”, în termen de 30 de zile.

Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București.

Detalii

Dată:
13 aprilie, 2019
Categorie Eveniment:

Organizator

Muzeul Municipiului București
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Casa „Filipescu-Cesianu” – Muzeul Municipiului București
Calea Victoriei nr. 151
București, București 010072 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare