- This event has passed.
București: Weekend la MNAC | Provocări de toamnă: Istoria artei contemporane românești (I)
12 octombrie, 2019 - 23 noiembrie, 2019
Muzeul Național de Artă Contemporană invită copiii și familiile să petreacă toamna descoperind atât colecția muzeului cât și moduri de expresie creative, adaptate tuturor vârstelor.
Dacă vrei să afli care sunt unele dintre principalele medii prin care s-a manifestat arta contemporană românească in ultima jumătate a secolului al XX-lea și începuturile secolului al XXI și dacă vrei să experimentezi tu însuți cu acestea, vino la MNAC, sâmbăta între 12:00-14:00, de-a lungul unui modul de 4 ateliere dedicate. Vom aborda cunoașterea mediului de lucru al unor artiști, folosind în același timp referințe la niște concepte cheie cu care opereaza arta contemporană. Analiza și discuțiile de grup asupra lucrărilor din expoziția colecției muzeului vor fi completate de exerciții practice.
E de dorit ca participanții să fie prezenți la toate cele 4 ședințe pentru că vom construi pe cunoștințele obținute, și de asemenea vom conta pe dinamica grupului pentru a îndrăzni să facem exerciții interesante în condiții de siguranță și sprijin reciproc.
Ședința I: Performance Art. Vizită ghidată în expoziție + atelier practic. Ce este arta performance și ce lucrări reprezentative pentru arta românească sunt incluse în colecția permanentă? Cum „citim” o documentație a unui act performativ cu public sau a unuia realizat special pentru camera video? Cum ne putem construi propriul performance pentru public și în ce mod poate contribui acesta la auto-cunoaștere, auto-expresie sau comentariu asupra societății?
Artiști: Ion Grigorescu, Geta Brătescu, Teodor Graur, Lia Perjovschi, Suzana Fântânaru etc.
Mediul în care vom lucra: Performance Art (cu ajutorul corpurilor noastre)
Delia Popa este artist și pedagog de artă. Este membră fondatoare și președinta Asociației ArtCrowd – Artiști în educație, o organizație care dezvoltă gândirea critică, gândirea creativă și capacitatea de a lucra în echipă la copii și adolescenți. Trăiește și activează la București.
www.deliapopa.com
Pentru: adulți, 16+.
Ședința I – Performance Art: sâmbătă, 12 octombrie 2019, între 12:00-14:00.
Ședința II – Arta Video: sâmbătă, 26 octombrie 2019, între 12:00-14:00.
Ședința III – Arta instalaționistă: sâmbătă, 9 noiembrie 2019, între 12:00-14:00.
Ședința IV – Desen și pictură contemporană: sâmbătă, 23 noiembrie 2019, între 12:00-14:00.
Preț: 30 lei de persoană / atelier. Achiziționează în regim de abonament 3 ateliere, iar al patrulea este gratuit. Acestea se pot procura la casa de bilete a muzeului și au valabilitate nelimitată.
Înscrieri via e-mail, la educatie@mnac.ro, în limita a 20 locuri disponibile.