Călărași: Muzeul Dunării de Jos prezintă “Personalitatea lunii martie – Mihail Dragomirescu – estetician şi critic literar”

MARI PERSONALITĂȚI CĂLĂRĂȘENE

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, prezintă publicului

PERSONALITATEA LUNII MARTIE – Mihail Dragomirescu

-estetician şi critic literar-

(22 martie 1868, Cucuieţi, comuna Plătăreşti, judeţul Călăraşi – 25 noiembrie 1942, Bucureşti).

Şcoala primară în comuna natală, iar studiile liceale la Bucureşti – primele două clase la Gimnaziul „Gheorghe Lazăr” (1881 – 1883) şi clasele următoare la Liceul “Sf. Sava” (1883 – 1888).

Licențiat al Facultății de Litere si Filosofie a Universității București, cu o teză despre Herbert Spencer (1892).

Debutează în Convorbiri literare cu un poem in proză (1893).

Student al lui Maiorescu participă la întemeierea „Ligii culturale” (1890).

Redactor la Convorbiri literare (1895-1906), scoate revista Convorbiri (1907), devenită Convorbiri critice (1908-1910), apoi conduce publicația Falanga (1910; 1926-1929).

Profesor universitar – suplinitor din 1895 si apoi titular (1906-1938) – la Universitatea București, în 1922 înființează Institutul de Literatură. Membru al Academiei Române din 1928.

Debut editorial cu Critica „ştiinţifică” şi Eminescu (1895). Ştiinţa literaturii (1926), publicată şi în versiune franceză (1928-1930) şi Dialoguri filosofice – Integralismul (1929) impun „teoria capodoperei” şi un sistem estetic original cunoscut sub numele de „integralism estetic”.

Continuându-l pe Titu Maiorescu pe linia autonomismului estetic, DRAGOMIRESCU este creatorul, la noi, al primului sistem estetic închegat şi, mai ales, original. În condițiile de criză ale determinismului şi istorismului epocii, autorul Ştiinței literaturii (1926) pledează pentru opera literară ca un tot unitar şi organic şi pentru „metoda ştiinţifică de cercetare” a acesteia.

În posteritate, prin La Science de la litterature, Dragomirescu avea să atragă atenţia unor Rene Wellek, Pierre Moreau şi Guy Michaud. În orizont naţional, l-au preţuit în special Tudor Vianu şi Şerban Cioculescu. Îi fuseseră studenţi Eugen Lovinescu, George Călinescu, Vladimir Streinu şi alţii.

Esteticianul, adept al ideii de clasicism peren, a publicat fabule (1928, sub pseudonimul Radu Bucov), câteva traduceri din Sofocle şi William Shakespeare şi un roman, Copilul cu trei degete de aur (I-IV, 1932-1936), pe fundal autobiografic. Recenzând romanul, Şerban Cioculescu regreta, cu maliţie, că degetele nu i-au fost tăiate autorului din leagăn.

A mai publicat sub următoarele pseudonime: Gheorghe Pleasnă, Falanga, Un Baldovinesc.

Bibliografie: Dicţionar de literatură română, Bucureşti, Editura Univers, 1979, p. 146 – 147;

Şăineanu, Lazăr, Dicţionar universal al limbii române, Bucureşti, Myda Center, 1995, p. 82;

Dicţionar antologic de literatură română. Prozatori, istorici, critici literari, eseişti, Bucureşti, Editura Nova, 2001, 1995, p. 252-254, p. 429; Dicţionarul General al Literaturii Române, vol. 2 : C-D, Bucureşti;

Editura Univers Enciclopedic, 2004, p. 735-738; https://crispedia.ro/mihail-dragomirescu/;

http://www.autorii.com/scriitori/mihail-dragomirescu/

Sursa foto:https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Dragomirescu