- This event has passed.
Calăraşi: Vernisaj-expoziţia Nave militare celebre
21 mai, 2008 - 31 octombrie, 2008
Muzeul Dunării de Jos vernisează miercuri, 21 mai 2008, orele 1300 expoziţia Nave militare celebre, autorii machetelor fiind Maria şi Titus Cristescu. Manifestarea este organizată în colaborare cu Primăria Municipiului Călăraşi.
„Apele au fost pentru omenire suma universală a tuturor virtualităţilor, izvorul şi originea tuturor posibilităţilor existente, suportul oricărei creaţii”, nota Mircea Eliade. Navigaţia pe apă îşi are începuturile în vremuri imemoriale, evoluând de-a lungul timpului până la forma de astăzi.
După celebra bătălie navală de la Trafalgar, 1805, dintre Napoleon şi Nelson, navele de luptă au început să-şi diversifice forma şi dotările. O dată cu apariţia motorului cu abur, apoi a celui Diesel, navele s-au transformat în adevărate fortăreţe de oţel, capabile să depisteze inamicul de la zeci sau sute de mile marine.
Muzeul Dunării de Jos a pregătit pentru publicul călărăşean o expoziţie de machete ale unora din cele mai celebre nave militare care au navigat şi au luptat pe mările lumii de la sf. sec. al XIX, până la mijlocul secolului XX.
Astfel, poate fi vizionată macheta crucişătorului Kneaz Potemkin, care a făcut parte din Flota II Pacific a Rusiei şi a luptat pentru recucerirea Port Arthur-ului, la 1905.
De asemenea pot fi vizionate nava rusă Petropavlovsk, nava amiral a Flotei I Pacific, la sf. sec. al XIX-lea, navele franceze Richelieu, participantă la luptele de la Dakar, din 1940 precum şi crucişătorul antiaerian De Grasse.
Flota Marii Britanii, este reprezentată în expoziţie de macheta cuirasatului Rodney, participant la campania din Norvegia, flota japoneză de cuirasatul Yamato, participantă la luptele de la Midway, din 1943, iar flota americană de distrugătorul Benson, participant la bătăliile din Pacific 1942 – 1943.
În ceea ce priveşte flota navală a României, sunt prezente în expoziţie machetele yahtului regal Ştefan cel Mare, construit în 1864 şi a traulerului Constanţa, intrat în dotarea flotei de pescuit a României în anul 1965.
Expoziţia constituie o premieră şi va putea fi vizitată în perioada mai – octombrie 2008.
Drd. Valentin Parnic
Şef serviciu Muzeul Dunării de Jos