Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Călăraşi: EXPONATUL LUNII MAI 2022 la Muzeul Dunării de Jos – STATUETĂ ANTROPOMORFĂ FEMININĂ DIN LUT

3 mai, 2022 - 31 mai, 2022

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea
Consiliului Județean Călărași, prezintă publicului în luna mai, în
cadrul proiectului ”Exponatul Lunii”, o piesă de artă plastică

”Natură statică” – Ion Musceleanu

Născut într-o familie de intelectuali, la 14 octombrie 1903, în Caracal,
Ion Musceleanu pleacă spre capitală unde este admis la Academia de Arte
Frumoase. Are ca profesori nume sonore ale artei plastice românești,
Frederic Stork, Constantin Artachino, George Demetrescu Mirea. În anul
1926, odată cu încheierea studiilor, artistul este repartizat ca
profesor de desen la Râmnicu Vâlcea.

Debutul în lumea artei are loc în cadrul Salonului Oficial de Pictură și
Sculptură, în anul 1930, artistul fiind prezent pe simeze cu o acuarelă
denumită ,,Case”. Ion Musceleanu abordează subiectele clasice ale
picturii, natura statică, portretul, nudul și peisajul.

În colecția de artă a Muzeului Dunării de Jos se află o lucrare
reprezentativă pentru creația maestrului Ion Musceleanu, o natura
statică cu flori și fructe, de factură impresionistă.

Din punct de vedere compozițional, natura statică semnată Ion
Musceleanu, este o compoziție dinamică susținută atât de liniile de
forță ce formează o structură triunghiulară, cât și de contrastele
energice dintre culorile calde, prezente în planurile apropiate, și
culorile reci din planul depărtat al lucrării, folosite în cantități
atent cântărite.
Dominanta compoziției este caldă, diferitele tente de roșu fiind
distribuite pe aproape o treime din suprafața lucrării și puse în
evidență de bogăția nuanțelor verzi.

O altă pereche de culori complementare ce contribuie la expresivitatea
lucrării este cea formată din galben și violet. În planurile apropiate,
galbenul estompează contururile cu luminozitatea sa, nuanțându-se spre
verde pe măsură ce se depărtează, dialogând discret cu nuanțele reci.

Desenul cedează locul jocului dintre lumină și umbră, dintre cald și
rece, modalitate de expresie specifică impresionismului, fiind prezent
sub forma unor linii modulate. Tușele, de factură postimpresionistă, se
transformă treptat în pete solide, împăstate, contribuind la crearea
senzației de tridimensionalitate. Principalul centru de interes al
acestei lucrări este constituit din vasul cu flori, ce este așezat în
centrul compoziției. Petalele albe, contrastează cu griurile colorate,
închise, cu tulpinile reci din planurile depărtate. Oranjul și roșul
ocupă cea mai mare parte din suprafață a imaginii, fiind susținute de
violetul rece al umbrei din fundal și al florilor din planul depărtat.

Fructele ce sunt dispuse în jurul vasului cu flori se confundă pe
alocuri cu roșul feței de masă sau cu galbenul roșcat al ștergarului pe
care sunt așezate și contribuie la creare tridimensionalității imaginii
schimbându-și culoarea pe măsură ce se depărtează, pierzându-și
rotunjimea conturului.

Multitudinea de procedee tehnice specifice picturii în ulei, ni-l relevă
pe Ion Musceleanu ca pe un maestru al culorii, al amestecurilor
cromatice fine în care culorile sunt foarte atent dozate și așezate pe
pânză cu tușe viguroase, subiectele lucrărilor sale și maniera de lucru
ne dezvăluie un artist complex cu o viziune proprie, ce nu a aderat la
estetica realismului socialist promovat în România.
Prezentarea este disponibilă și în link:
https://www.facebook.com/muzeuldunarii.calarasi.7/videos/883891556343950

Details

Start:
3 mai, 2022
End:
31 mai, 2022
Event Categories:
,

Organizer

Muzeul Dunării de Jos
View Organizer Website

Venue

Muzeul Dunării de Jos – Călărași
Str. Progresului nr. 4
Călărași, Călărași 910079 Romania
+ Google Map
View Venue Website