Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Călărași: O Istorie a Fotografiei la Muzeul Dunării de Jos

27 aprilie, 2023 - 30 iunie, 2023

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, vă invită joi, 27 aprilie 2023, ora 13.00 la vernisajul expoziției

O Istorie a Fotografiei

Într-o societate în care fotografia joacă un rol esențial ca mediu informațional, artă, hobby sau mijloc aflat în slujba industriei și științei, am încercat să aducem în vizorul călărășenilor o expoziție
inedită realizată în colaborare cu Asociația Muzeul Jucăriilor București. Vor fi expuse 400 de aparate și accesorii foto, aparate de proiecție, aparate stereoscopice din perioada 1900-2000. Totodată vom regăsi peste 1000 de imagini fotografice grupate tematic, ce surprind viața cotidiană intre anii 1860-1970, cărți și reviste de specialitate.

O parte din această expoziție are la bază colecția fotografului amator, Dumitru Gheorghe (1934-2018) colecționar de tehnică foto începând cu anii 1950, al cărei curator este mai vechiul nostru colaborator, ing. Cristian Dumitru, fondatorul Asociației Muzeul Jucăriilor București.

Vor mai fi prezentate o serie de fotografii originale ale primilor fotografi din România: Carol Popp de Szathmary, primul fotograf oficial al lui Carol I, posesor al celui mai mare studio foto din țară, aflat printre primii 10 fotografi din Europa, Franz Duschek, care la recomandarea lui Constantin Kretzulescu a obținut din partea lui Carol I titlul de fotograf al Curții, Andreas D. Reiser, Franz Mandy, Ludwig Angerer, aceștia fiind numai o parte din pionierii fotografiei românești.

O altă piesă excepțională o constituie singurul album original din anul 1947 al lui Costică Axinte, ce cuprinde o serie de fotografii pentru promovarea Băilor și Hotelului Amara. Născut în Perieți, Ialomița, și fost participant al Primului Război Mondial și totodată fotograf oficial al războiului, proprietar al renumitului studiou Foto Splendid Acsinte, din Slobozia, acesta a lăsat în urma sa un număr de 5000 de negative foto pe plăci de sticlă.

Una din secțiunile speciale ale expoziției cuprinde aparatele foto Optior și Orizont, fabricate în țara noastră de Întreprinderea Optică Română(IOR).

Deși trăim în lumea selfiurilor și a pozelor încărcate pe platformele de socializare, încercăm să vă prezentăm o evoluție a tehnicii fotografice, zeci de modele de aparate foto, portrete și imagini de grup, ce vă vor stârni amintiri de neuitat.

O Istorie a Fotografiei, poate fi vizitată zilnic, între orele 9-17, la sediul Muzeului Dunării de Jos Călărași, str. Progresul nr.4.

Muzeograf,
Sorina NEDELCU

Details

Start:
27 aprilie, 2023
End:
30 iunie, 2023
Event Category:

Organizer

Muzeul Dunării de Jos
View Organizer Website

Venue

Muzeul Dunării de Jos – Călărași
Str. Progresului nr. 4
Călărași, Călărași 910079 Romania
+ Google Map
View Venue Website